La lac la Chelu

 

Câţi dintre noi, la vârsta copilăriei, n-am pus mâna pe o undiţă şi am hoinărit pe coclauri dimineţi întregi, pe la bălţi şi lacuri, împinşi de o pasiune abia născută în interiorul nostru, pescuitul?. Aşteptam zilele de sărbătoare şi duminicile cu o nerăbdare rar întâlnită, fatală însă pentru râmele din grămada de bălegar ce cădeau victime colaterale în acest război dintre noi şi caraşii burtoşi ce se ascundeau printre papura verde, unduitoare în adierea vântului.

Existau aici lângă sat, peste pârâul Olandrei, două lacuri nu prea mari, lacuri unde generaţii întregi de copii şi-au făcut ucenicia în ale pescuitului. Vedeai dis-de-dimineaţă trecând copiii şi nu numai, cu prăjinile de alun în spate, spre cele două lacuri şi numai cei ce se trezeau devreme aveau privilegiul să ocupe un loc bun de dat la peşte.

Primul lac, format chiar pe cursul pârâului Olandra probabil în urma unei alunecări de teren, se întindea pe o suprafaţă apreciabilă, fiind mărginit de pâlcuri de papură uriaşă ce împiedicau pescarii să-şi arunce undiţele. Al doilea lac, aflat cam la cincizeci de metri mai sus, se formase tot în urma unei alunecari uriaşe de teren prin anii şaptezeci. Acesta nu excela prin întindere ci prin adâncime.

Exista undeva la hotarul dintre satele Galoiesti si Giurcari o casă unde locuia un cetăţean căruia toată lumea îi spunea Chelu. De unde şi până unde, nu ştiu. Cert este că aşa l-am apucat în vremurile când eram copil până prin anii 89- 90 când a trecut la cele veşnice. Lacul fiind situat în apropierea casei acestuia, i-a preluat numele, toata lumea spunând că se duce la lac la Chelu. Acest personaj emblematic al acelor vremuri, îşi ducea viaţa ca cerşetor, fiind printre puţinii la acea vreme când numai cine nu vroia nu muncea. Îl vedeai şi de trei-patru ori pe zi urcând şi coborând pe Olandra, cu traista atârnată de băţul ce-l purta pe umăr, vorbind de unul singur. Cârduri de copii se ţineau după el enervându-l: Chelu purcelu, mănâncă căţelu! “ Bineînţeles că cerşetorul nu stătea geaba ascultând cum este înjosit şi reacţiona  prompt cu nişte biserici şi Dumnezei sau chiar cu pietre, în timp ce vaşnicii Şoimi ai Patriei sau Pionieri fugeau mâncând pământul ca potârnichile care încotro.

Şi aceste scene se repetau aproape zilnic, an după an, iar cei care altădată se comportau aşa, deveneau mai umani şi îl lăsau în pace, uneori chiar apărându-l în faţa celor mici şi inconştienţi.

Şi uite aşa, acest personaj de tristă amintire din zonă, a dat numele unui lac ce există şi azi, dar puţini din cei mici mai stiu cine a fost acest amărât pe nume Constandin Chelu.

De acest lac mă leagă multe amintiri. Prima data am poposit pe malul lui prin anii 79-80 împreună cu un văr ce venea vara în concediu la ţară. Era într-o dimineaţă cu adieri calde de vânt  când, cu undiţele în spate am poposit la lacul din pârâu să prindem ceva peştani  numai buni pentru o saramură. Pe malul lacului, ascunşi prin papura înaltă, pescari mai harnici ca noi déjà aveau la activ câteva bucăţi de caraşi burtoşi în pungi.  Apa  nu avea valuri, fiind ferită de adierile molcome ale vântului tocmai datorită poziţiei din vale a lacului. Din când în când, liniştea era tulburată de câte o înjurătură adresată şopârlelor care se agăţau de ac mult mai des decât caraşii. Încet-încet, şi alte persoane au poposit pe mal, cu undiţe sau fără, asistând la spectacolul matinal în acea dimineaţă de duminică.

Când soarele  a trecut peste dealul Gutuiului şi a învăluit valea în razelei calde şi ceasul sa tot fi fost vreo zece, un om , Chiriţă Bodoc, ce locuia în dealul Muşuroiului şi-a făcut apariţia înjurând de mama focului. Surprinşi de ciudata apariţie, toţi pescarii au ridicat capul să vadă ce se întâmplă. Un băiat, ceva mai mare ca mine,  aflat câţiva metri mai încolo, deja începuse să tremure.  Şi azi îmi aduc aminte de parca a fost ieri şi nu acum foarte mulţi ani vorbele lor:

- Unde te-am lăsat eu cu vacile, mă, nenorocitule!

Tremurând din toată fiinţa lui, băiatul abia a reusit să îngaime:

- Pe islazzzz…..

- Şi unde sunt vacile acum , mă?

- ……..

- Ce cauţi aici, la lac, că te înnec cu mâna mea?

- M-a luat Marian (Marian Nedelcu- Mustaciosul) la peşte….

- Şi dacă îţi spunea să te arunci de o râpă, te aruncai? A urlat taică-su şi mai tare

- Nu……

- Ia-l pe Marian de mână şi intră în lac cu el, dacă nu, te arunc eu!

Petruş Bodoc, căci despre el este vorba, n-a îndrăznit să-şi ia prietenul mai mare de mână şi să intre în apă.

Văzând că ezită, Chiriţă Bodoc  şi-a înfăşcat fiul de o mână şi un picior şi după câteva balansări l-a aruncat tocmai în mijlocul lacului. Plescăitura a strârnit valuri uriaşe, corpul dispărând pentru câteva clipe sub apă, ca apoi să apară la suprafaţă.

Bietul băiat, urla ca din gură de şarpe. Cineva l-a ajutat să iasă din apă ca să mai primească o chelfăneala zdravănă.

Această întâmplare  a fost primul meu contact cu lacurile de aici, întâmplare ce aveam să nu o uit până în ziua de azi.

După câţiva ani, o viitură pe Olandra şi alunecările de teren au distrus lacul, acesta fiind colmatat total.  Dar pescarii înrăiţi s-au mutat la lacul cel adânc aflat ceva mau sus. Mai puţin întins ca suprafaţă, dar mai adânc, acesta a fost locul unde noi, copiii din Galoieşti din generaţia mea, am petrecut clipe plăcute în multe dimineţi călduroase de vară.

Pe vreme de secetă, în mijlocul lacului ieşea la iveală nucul, nuc pe care alunecarea de teren l-a mutat chiar pe fundul lacului, rămânând în picioare mulţi ani după formarea lui.

Câţi nervi, câte clipe de extaz n-a trăit aici fiecare copil din zonă. Câte întreceri n-am făcut aici cu prietenii şi câte râme n-au fost sacrificate aici. De câte ori n-am tremurat  când dintre firele de iarba sau printre papura înaltă îşi făcea apariţia ditamai şarpele. Şi toate aceste lucruri poartă un nume: La lac la Chelu.

 

Accesări: 4479

Comentarii   

#1 valiguzu26 19-01-2014 22:29
imi aduc aminte de Chelu.........d -zeule ce-l mai necajeam....si intr-adevar ne fugarea cu pietre......ani i copilariei..... .....

Pentru a comenta trebuie să vă logați