Alexandru I Zamfirescu

Pe Strada Eminescu din Ramnicu Sarat se află Casa Zamfirescu, astăzi Protoieria. Intrarea este flancată de semicoloane ionice și pilaștri cu capitele compozite. Remarcăm deasupra golurilor intrării și ale ferestrelor un motiv utilizat mai cu seamă în iconografia apuseană – ramura de palmier. Nu lipsește torsada ce încinge partea de sus a casei. Odinioară, sub acoperișul acestei case cu fațada împodobită cu glicină, întotdeauna primitoare de oaspeți, se adunau scriitorii locali și nu numai.

Printre intelectualii orașului de altădată, se găsea unul pasionat peste măsură de valorile autohtone, un călător neobosit prin cotloanele ținutului de la curbura Carpaților, un aristocrat rafinat și îndrăgostit de trecut. Alexandru I. Zamfirescu sau conu’ Alecu, cum îi ziceau țăranii de pe moșie, a fost un om cu multe calități, cu gust pentru literatură, muzică și arte plastice. Ion Gane îl numea – în anii ’30 – „cel mai mare colecționar din județul Râmnicu Sărat”. Multe dintre documentele sale au fost reproduse în „Analele Râmnicului”, revista condus? de profesorul Gane. Împreună cu Menelas Chircu și Ghiță Niculescu, Alexandru I. Zamfirescu l-a sprijinit pe Octavian Moșescu la întocmirea „Călăuzei” județului, punându-i acestuia la dispoziție însemnări, date statistice, fotografii ș.a. Conu’ Alecu călătorea într-un Ford vișiniu pe care, atunci când drumurile nu-i mai permiteau accesul, îl înlocuia cu un cal de Râmnic, mult încercat pe potecile rătăcitoare ale munților. I se alăturau prieteni ca Al. Vlahuță, Barbu Șt. Delavrancea, Gala Galaction, Menelas Chircu.
în tinerețe a fost avocat la Dumitrești. Pleda fără onorariu când apăra țărani nevoiași. A fost stăpânul moșiei Biceștii de Jos, până la naționalizarea din 1948. Fotograf pasionat, boierul Zamfirescu ne-a lăsat imagini cu biserici, case, drumuri și oameni de odinioară, imagini surprinse în drumețiile sale de-a lungul și de-a latul județului Râmnicu Sărat. A fotografiat apa Râmnicului la Dumitrești, la Chiojdeni și la Jitia. Peisajele sale sunt însuflețite de turme de oi, grupuri de excursioniști călare, țărani aflați la muncă sau învârtind hora. Îl atrăgeau în mod deosebit ornamentele religioase, detaliile de arhitectură veche românească.

La Râmnic, locuia pe strada Mihai Eminescu nr. 6, nu departe de Mitti Zamfirescu și Constantin Zamfirescu. De la Octavian Moșescu aflăm că printre oaspeții acestei case s-a numărat și George Bacovia, venit la Râmnic cu prilejul reapariției volumului „Plumb”, În 1924: „La insistențele lui Matei Elian (pseudonimul literar al lui Al. I. Zamfirescu, n.n.), primi cu greu să fie oaspete în casa din strada M. Eminescu, unde soția amfitrionului – suflet deschis și primitor – a destrămat norii de tristețe care pătrunseseră o dată cu Bacovia. La o cană de vin fiert în mirodenii orientale și în fața cărților rare, cu autografe de Victor Hugo, Emile Zola, Balzac, Baudelaire, Rimbaud, Verlaine, Rodenbach, Anatole France, oaspetele a ieșit din izolarea maladivă. Cercetă rafturile, înalte până la tavan, după care se așeză la birou, să cerceteze șpalturile sosite de la editură.” (O. Moșescu – Vitralii, Ed. Litera, București, 1971). Alături de cărți, vizitatorii casei puteau admira icoane bizantine și românești, sculpturi în lemn, uși și tronuri mănăstirești.
În anii interbelici, Alexandru I. Zamfirescu a fost președinte al organizației locale a PNL, deputat și senator, prefect al județului.

Vara, conu’ Alecu stătea la Dumitrești, unde la începutul anilor ’30 își ridicase o frumoasă casă în stil neoromânesc. Avea o bibliotecp bogatp, cu cprți rare și scumpe, distruse de comuniăti atunci când casa a fost confiscată și transformată în spital de copii. Profesorul Nicolae Giurcă, autorul unei monografii a comunei Dumitrești, a trăit vremurile în care cărțile au fost luate, duse la ferma din Dumitreștii de Sus și transformate în hârtie de împachetat mere.
Am schițat doar portretul unui râmnicean din alte vremuri, un boier luminat și patriot, care – se zice – „iubea în egală măsură arta și cărțile, cât și țigăncile”. (N. Giurcă). A fost un liberal în adevăratul sens al cuvântului, deschis spre nou, dar, în aceeași măsură, întors spre trecut. Un trecut pe care-l vedea ca un punct de plecare în aflarea identității sale de român, de râmnicean.

 

Autor: Răzvan Theo Chirac

Accesări: 1633

Pentru a comenta trebuie să vă logați