Școala Primară de Băieți

Construită în anul 1913, în vremea când administrator de plasă era căpitanul Nae Constantinescu și primar Al. Georgescu, Școala Primară de Băieți a constituit pentru Dumitrești un centru cultural de o mare importanță în perioada interbelică.

Dezvoltarea rapidă a comunei și creșterea numărului populației a impus ca pe lângă școala cu două săli de clasă ce există pe locul actualului cămin cultural să se mai construiască o școală de tip urban, după cum specifică presa vremii, aceasta având patru săli de clasă, un hol și o cancelarie.

Școala a fost construită pe un teren donat de Vi?u Co?ereanu, ginerele lui Arghir Manolescu cel care a condus destinele Dumitreștiului ca primar în primul deceniu al secolului XX.

Planul după care a fost construită era unul tip, folosit la mai multe școli din țară și cunoscut sub numele de școala tip Spiru Haret ( Nicolae Giurcă, Școala din Dumitrești, Ed. Zedax 2002, pag. 28).

Același căpitan Constantinescu, apare în presa vremii luptându-se pentru mobilarea acestui local alături de alți oameni de seamă din comună. (Ziarul “Dimineața” din 8 martie 1914)

În același an când a fost construită și anume 1913, sub atenta grijă a căpitanului Constantinescu, școala a fost inzestrată cu o fântână de apă pentru nevoile elevilor. Această fântână este singurul lucru ce mai amintește despre școală astăzi când, din păcate, nu mai există.

Presa vremii nu a fost deloc zgârcită în a scrie despre activitățile desfășurate la Dumitrești cu privire la această școală. În data de 16 aprilie 1913, a fost organizată o frumoasă serbare pentru achiziționarea mobilierului necesar desfășurării actului didactic. Iată cum evoca ziarul Dimineața din 19 aprilie această serbare din Dumitrești:

Pentru mărirea fondului mobilierului necesar noii școale, un comitet compus din d-nii. Al. Zamfirescu, proprietar, căpitan N. Constantinescu, administrator de plasă, Al. Georgescu, primar, Ioan Dumitrescu și Dumitru Dumitrescu, învățători și preotul Gh. M. Popescu, a organizat o frumoasă serbare școlară, urmată de dans, în seara de 15 aprilie.

S-au recitat frumos de elevii și elevele școalei , poezii, dialoguri și s-a interpretat piesa teatrală “Cămătarii”. Între timpuri excelentul cor format din mai mulți elevi și eleve normaliste cu concursul câtorva învățători și sub conducerea preotului GH. M Popescu, au cântat diferite cântece.

Finalul a fost format prin câteva cântece executate de mult apreciatul învățător Iordache Neogescu din gură și din mandolină, iar D-l învățător Ilie Georgescu din Ogretin- Prahova, a vorbit despre însemnătatea serbării și naționalism.

Printre participanți au fost remarcați D-na ?i D-l Dr. I. Harbuz( medicul de la spitalul Carol I din Dumitrești), d-na și d-l Alex. Angelescu – șeful poștei, preotul Gh. M. Popescu cu soția, d-na A. Tătulescu, d-l Gh. Dănulescu cu soția, d-l Nae Verulescu(fost primar la Dumitrești) cu soția, d-na Alex. A. Georgescu, d-na și d-l Luca Dobrescu, Grigorescu, Iordache Negoescu, Ștef. Chirițescu, d-rele M. Tătulescu, Marioara Dobrescu, d-l căpitan N. Constantinescu, Gh. Velicu, Al. Tătulescu, Dicu L. Dobrescu(n.n. Celebrul folclorist Dumitreștean de mai târziu) Francisco Papagni, etc.

Și câțiva ani mai târziu, oamenii de frunte din comună, s-au preocupat de destinele școlii încercând să aducă îmbunătățiri prin achiziționarea de mobilier și materiale didactice.

În data de 20 iulie 1916, Comitetul Permanent din Dumitrești, a organizat un frumos bal pentru aducerea de îmbunătățiri școlii din comună în fruntea căreia se află Alexandru Zamfirescu( Curierul Râmnicului, nr. 25, din 26 Iulie 1916)

În timpul ocupației germane între decembrie 1916 și octombrie 1918, școala nu a mai funcționat în această cladire, ea fiind folosită de nemți. După plecarea germanilor, localul și-a redobândit vechea destinație, în 1919 devenind ”Școala de băieți”, fetele fiind mutate în cladirea cu două săli de clasă construită în anul 1892.

O perioada școala a purtat numele lui Dumitru Dumitrescu, învățătorul venit la Dumitrești în anul 1912 și care a murit eroic în luptele din iulie 1917 de pe muntele Cireșoaia.

În anul 1920, dirigintele școlii de băieți era Dl. G. Gerogescu când, cu ocazia unei serbări de strângerere de fonduri în vederea ridicării unui monument marelui poet și prozator Alexandru Vlahuță, a ținut o cuvântare, după cum specifică ziarul “Foaia Râmnicului” nr. 12 din 12 Aprilie 1920. Acesta a fost mulți ani directorul școlii fiind o perioadă și revizor școlar. Spre sfârșitul perioadei interbelice era cunoscut ca o fire blândă și interesat mai mult de politică decât de școală.

Dacă la clasa învățătorului George Dumitrescu nici un copil nu îndrăznea măcar să strănute, la Ghica Georgescu elevii își cam făceau de cap, ceea ce nu era pe placul colegilor lui. Din spusele unei eleve a lui George Dumitrescu reiese căacesta, când vedea debandada de la clasa lui Georgescu, băga capul pe ușă și zicea cu glas apăsat accentuând fiecare silabă:“ Ce faceți, mă, măgarilor!” ( Aurica Găloiu, elevă la clasa învățătorului George Dumitrescu în anii de război 1940 -1944)

Alți învățători care au predat la această școală pot fi amintiți Aurelia Dobrescu, Alexandru Dănulescu, Mișu Dumitrescu-fiul lui Dumitru Dumitrescu decedat pe front în 1917- și alții.

Școala a funcționat în această clădire neîncetat până în anul 1974 când a fost mutată în noua clădire a liceului, aici rămânând doar gradinița până la începutul anilor 1990. În celelalte încăperi ale localului a funcționat după 1975 Cooperativa “Sporul” din Focșani cu o secție de prelucrare a azbestului. Lucrările de amplasare a sistemului de ventilație au slăbit și mai tare pereții clădiirii și așa subrezi din cauza cutremurelor din 1940 și 1977.

În primii ani după revoluția din 1989 și această cooperativă și-a închis porțile, clădirea rămânând în paragină. Timp de aproape un deceniu clădirea a constituit sursă de materiale pentru dumitreștenii curajoși care au început prin a fura mai întâi sobele de teracotă, apoi instalația electrică și geamurile. Dacă în urmă cu aproape o sută de ani, dumitreștenii au donat bani pentru construcția ei acum, din “spirit patriotic”, urmașii celor ce au facut acest gest au distrus fără milă o parte din istoria locală. După anul 2000 vechea școala a fost demolată fără a se face un inventar al materialelor rezultate. O parte din materialele de constructie recuperate au fost folosite la construcția a două școli mai mici în Găloiești și Trestia, iar altele au ajuns prin curțile anumitor cetățeni din comună.

Azi, pe locul fostei școli, se ridică noua primărie, clădire intrată în conservare din lipsa fondurilor fără a se ști data certă când va fi terminată, cu toate că se merita ca acest loc să revină școlii căreia îi fusese donat. Doar fântâna este singurul lucru ce mai amintește de perioada în care fosta școală făcea din Dumitrești un târg boem în plină expansiune ceea ce îl deosebea de toate comunele de pe Valea Râmnicului.

Școala de băieți, foto 1943

Școala construită în 1892 pe locul actualului Cămin Cultural

Accesări: 1683

Comentarii   

#1 Marius 21-04-2010 16:19
frumos articol!
#2 chirac 21-04-2010 19:22
Bună cronică, felicitări. Sapă în continuare, nu te lăsa!
#3 Florin Giurca 22-04-2010 09:33
In aceasta scoala am invatat din clasa I pana intr-a saptea mi se pare, cand am fost transferati in localul vechi al liceului, fostul palat administrativ. Imi aduc aminte de curtea scolii, terminata abrupt cu o rapa unde cresteau copaci seculari, unde ne dadeam cu sania iarna. Aici se petrec faptele pe care le-am povestit in articolul Martisor. Dupa anii '90, cand s-a demolat cladirea, un capitol din viata mea parca s-a inchis definitiv si n-am mai urcat de atunci pe ulita aceea. Imi aduc aminte si de scoala veche, care s-a demolat la cutremurul din '77, aici a fost o vreme camin cultural si se proiectau filme aduse cu "caravana". Uimitor, aici am vazut totusi multe filme foarte bune, de care imi aduc aminte si acum.

Pentru a comenta trebuie să vă logați