Ursul de la Plai

La intrarea în Dumitreștii de Jos, nu departe de monumentul Independenței pe partea dreaptă, se află frumosul conac al lui Alexandru Zamfirescu, un boier luminat, cu dragoste de cei mulți, de literatură, artă și fotografie. Puțini sunt cei ce știu în ziua de azi adevărul despre „omul” Zamfirescu și despre câte a făcut pentru Dumitreștiul lui drag. Îndoctrinați de învățăturile comuniste timp de cincizeci de ani, am putea crede că Al. Zamfirescu a fost dușmanul celor mulți, a fost exploatatorul țărănimii așa cum citeam în cărțile de istorie la școală. Nici pe departe. Pe Al. Zamfirescu nu-l putem încadra în acest tipar comunist nici macar cu forța.

Figură proeminentă a Dumitreștiului și a județului Râmnicu Sărat în prima jumătate a secolului douăzeci, Zamfirescu a lăsat în urmă lucruri ce n-au putut fi șterse de către comuniști oricât de mult s-au străduit timp de cincizeci de ani.

A venit în Dumitrești în primul deceniu al secolului XX și numai prigoana comunistă l-a mai putut alunga în anul 1948 când, casa și restul proprietăților i-au fost confiscate de către comuniști. Era râmnicean din Râmnicu Sărat și iubea valea Râmnicului, vale pe care a străbătut-o de nenumărate ori singur sau alături de alte personalități ale vremii cu care era prieten printre care și putem enumera pe Al. Vlahuță, Delavrancea, Gala Galaction și alții.

A căutat întotdeauna să atragă la conacul său scriitorii vremii, scriitori ce erau primiți cu brațele deschise și care aici, în Dumitrești, își puteau concepe în liniște creațiile. Aici, la umbra teilor înfloriți din fața conacului, Gala Galaction a scris „Papucii lui Mahmud”, carte al cărui manuscris s-a pierdut din inconștiența unor oameni lipsiți de bun simț în primii ani de la confiscarea casei. Tot aici, în fața casei, Delavrancea și Vlahuță au pozat pentru Zamfirescu în anul 1914, una din fotografii fiind azi la Casa de Cultură din Râmnicu Sărat, iar altele pe la diferite persoane din comună.

Aici venea pictorul N. Grigorescu să picteze și niciodată nu pleca fără să-i dăruiască și gazdei un tablou drept mulțumire pentru ospitalitatea cu care era găzduit. Din păcate nu s-a pastrat nici un tablou al lui Grigorescu care să înfățișeze Dumitreștiul acelor ani, fiind cunoscută dragostea pentru artă a activiștilor comuniști.

Dar Al. Zamfirescu nu a fost numai un iubitor al oamenilor de artă ai vremii, ci el însuși a scris poezii sub numele de „Matei Elian” poezii apărute în volumul „Cântări sfioase” dar care, din păcate, nu sunt studiate nici măcar ca lectură suplimentară de către elevii de la școala din comună, școală ridicată pe terenul al cărui proprietar a fost până la naționalizare.

Era cunoscut printre oamenii vremii ca mare colecționar și bibliofil, biblioteca sa impunătoare adăpostind mii de volume rare, multe dintre ele ediție Princeps precum și foarte multe documente originale scrise în chirilică despre Mănăstirea Poiana Mărului, documente reproduse în anul 1931 de către Octavian Mo?escu în cartea „Râmnicul Sărat”. Nu putem decât să regretăm azi că aceste cărți și documente de mare valoare au fost distruse și odată cu ele Dumitreștiul a pierdut o parte din identitatea sa.

În „Studii literare” Emilian Constantinescu amintește că Al. Zamfirescu se retrăgea la conacul său situat într-o regiune deluroasă cu livezi și poieni luminate de unde nu ieșea cu lunile, din care cauză i se spunea „Ursul de la Plai”. și nu ieșea din simplul motiv că iubea prea mult această zonă și locuitorii săi, locuitori pe care a încercat să-i lumineze în perioada cât a trăit aici.

Datorită lui, aflăm azi că Regele Carol I a poposit în anul 1867 la Mănăstirea Poiana Mărului, reproducând o poveste a lui Nae Verulescu, fost primar la Dumitrești. Nu pot decât să reproduc aici vorbele răposatului Nae către Al. Zamfirescu aparute în „Almanahul Râmnicului” în 1933 și anume: „Nimeni azi nu se mai interesează de urmele trecutului... El nu mai înseamnă nimic – și totuși, el este sucul vieții... și îndrumătorul ei tainic...”. Cuvinte ce se potrivesc și azi la fel ca în urmă cu o sută de ani când au fost rostite de bătrânul și înțeleptul Nae Verulescu, fost primar la Dumitrești.

Aflat în fruntea unui comitet de inițiativă, Al. Zamfirescu a reușit împreună cu Administratorul Plășii Dumitrești, Căpitanul Nae Constantinescu să ridice un frumos monument închinat eroilor căzuți în războiul de independență din 1877. La inaugurarea monumentului în ziua de Sf. Ilie 1910, Zamfirescu a organizat o frumoasă ceremonie la care au participat locuitori din întreaga Plasă precum și oficialități de la Râmnicul Sărat. Reproduc aici câteva dintre vorbele rostite de Al. Zamfirescu cu această ocazie: „ Generații întregi se vor perinda la răspîntia acestor două drumuri , și ridicând privirea să cetească ce-i scris în piatră , își vor pleca cu smerenie sufletele lor, într-o mută închinăciune de adorare”.

Tot din inițiativa lui, în anul 1913 s-a format în comuna Dumitrești o filială a ligii „Deșteptarea” după cum amintește ziarul „Viitorul” din 9 februarie 1913. Tot acest ziar amintește că: „ Dragostea ce o poartă țăranilor a făcut pe d-l Zamfirescu să îndemne la formarea filialei contribuind astfel la luminarea țăranilor, chemarea la o viață nouă a păturilor rămase în urmă”

Al. Zamfirescu a continuat pe aceeași line și în anii ce au urmat, anul 1916 găsindu-l în fruntea Comitetului Permanent din Dumitrești organizând un frumos bal pentru aducerea de îmbunătățiri școlii din comună. (Curierul Râmnicului, nr. 25, din 26 Iulie 1916). După moartea prietenului său, scriitorul Alexandru Vlahuță, a organizat la nivelul comunei diferite activități culturale pentru strângerea de fonduri în vederea construirii unui monument închinat celui ce a descris atât de frumos valea Râmnicului în “România Pitorească”.

Fotograf de un real talent, a surprins prin obiectivul aparatului său valea Râmnicului așa cum nimeni nu o mai făcuse până atunci, păstrându-se și azi multe din fotografiile sale. A surprins evenimentele și viața țăranilor așa cum era ea, simplă și plină de frumusețe. Am putea să-l comparăm chiar cu pictorul N. Grigorescu în arta de a imortaliza pe carton frumusețile zonei.

Al. Zamfirescu nu a fost însă numai un cărturar al vremurilor sale, ci și un politician de marcă al județului. Deputat și Senator în mai multe rânduri, Zamfirescu s-a zbătut pentru Dumitrești, în timpul vieții sale fiind construit podul de lemn peste Râmnic în anul 1913, iar mai târziu, după ce acesta a fost distrus de viitura din 1925, să intervină pentru construirea actualului pod de fier.

Pe terenul donat de el s-a construit începând cu 1904 Spitalul “Carol I” , în 1913 donând teren pentru ridicarea primăriei și a secției de jandarmi din comună. Dragostea pentru meseria sa și anume avocatura, l-a făcut să doneze în același an teren și pentru construirea clădirii judecătoriei, clădire ce există și în ziua de azi.

A fost în două rânduri și prefect al județului, în 1921 și 1922, președinte al filialei PNL din județ, dar, înainte de a fi politician a fost “om”.

Înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, povestesc cei ce erau atunci elevi, “Conu Alecu” cum ii spuneau oamenii, stătea pe terasa casei sale din Dumitrești și răspundea salutului celor mici ridicând pălăria. (Costel Găloiu – 1927 – 2009), un gest pe care nu mulți boieri l-ar fi făcut către fiii de țărani.

După război au venit comuniștii, naționalizarea din anul 1948 găsindu-l pe Al. Zamfirescu la București. Poate Dumnezeu a vrut să fie așa și să nu-l găsească la conacul din Dumitrești. Probabil ar fi sfârșit prin închisorile comuniste, soartă pe care nu o merita. S-a stins în casa unui renumit doctor din București, Prof. Mihail Manicatide, la data de 30 martie 1950 la varsta de 69 de ani, trăindu-și ultimele clipe alături de soția sa Eugenia.

Multe mulțumiri doamnei Ioana Manicatide, nepoata lui Alexandru Zamfirescu pentru cele doua fotografii cu "Conu Alecu" puse la dispoziție.

Accesări: 1974

Comentarii   

#1 Chiriac Ciprian 19-05-2010 21:14
mama ce timpuri erau!!!!!!!!!!! !!!!!
#2 anabentea 19-05-2010 22:04
Superb articolul ! Replica mea e cam fara cuvinte... as putea spune ca e o interjectie ... "uau!" Atatea informatii noi... Bravo !
#3 chirac 19-05-2010 23:55
Preocupările privind vestimentația, creațiile artistice, arhitectura rurală, credințele magice și religioase, normele morale, relevă un adevărat etnograf amator, mânat de dorința sinceră de a cunoaște și înțelege satul românesc.
#4 Dan Udatu 20-05-2010 08:33
Marian, esti extraordinar. Ma gandesc, citind despre vechea judecatorie, ca ar merita sa ne uitam cumva la povestea fiecarei cladiri vechi care inca mai exista. Sunt sigur ca merita sa consemnam respectiv imortalizam ceea ce inca ne-a mai ramas... Inca o data, iti multumesc,
#5 dumdorin 20-05-2010 12:28
Ceea ce faci din pasiune, dainuie peste timp. Titlul de "Ursul de la plai" spune tot despre pozitia ce o avea in comunitate. Din pacate a venit un alt "urs" mai mare de la rasarit si a stricat echilibrul ce se simte si acum in valea superioara a Ramnicului. A despartit ramnicenii de sus de cei de jos din punct de vedere administrativ dar nu si afectiv. Eu sunt ramnicean si sunt foarte atras valea de sus a Ramnicului. Il inteleg perfect pe Conul Alecu. Acea zona imi da o stare de liniste ce nu am simtito niciunde. In vara lui 2009 am petrecut o saptamana la Podul Trestiei. Nu m-as mai fi intors acasa. Probabil asta-l facea pe Al. Zamfirescu sa stea cu lunile acolo sus.
#6 Laurentiu 20-05-2010 20:43
Mult noroc cu acest roman adevarat, care a stiut sa pretuiasca omul si istoria! Ar trebui sa i se faca un bust si pus in gradina conacului!
#7 Auras Stanila 21-05-2010 20:13
Istoria Dumitrestiului este intr-adevar extraordinara, dl. profesor Culai Giurca la orele de romana ne vorbea adesori de Conul Alecul si de toti Marii care au trecut si au lasat o particica din ei la Dumitresti.
#8 JosComunismul 22-05-2010 11:04
Fara cuvinte......

Pentru a comenta trebuie să vă logați