Se-ntâmpla acum un veac...

De cobori din dealul Găoieștilor spre Dumitrești, la răspântia cu drumul ce duce la Râmnicu Sărat, vei vedea un monument vechi ce dăinuie de multe decenii aici. Poate te-ai întrebat cine și când l-a construit. Nu știu dacă ai găsit răspuns la această întrebare. Din păcate, istoria Dumitreștiului este destul de puțin cunoscută, informațiile despre trecutul ei fiind puține și greu de găsit.

 Despre monumentul Independenței din Dumitrești a scris presa vremii, cele câteva articole apărute în ziarele de acum un veac fiind singurele surse care ne pot prezenta nouă, celor din ziua de azi, realitatea așa cum a fost.

Nu voi face face aici alte comentarii pentru a nu fi acuzat de cine știe ce lucru, dar, voi prezenta în cele ce urmează cum a văzut un reporter de la ziarul “Semnalul” evenimentul dezvelirii monumentului Independenței de la Dumitrești.

Semnalul, nr. 32. Din 25 iulie 1910

Festivitatea dezvelirii monumentului din Dumitrești

Monumentul

Se știe că în comuna Dumitrești, mulțumită unei lăudabile inițiative particulare, s-a ridicat un monument în amintirea soldaților din localitate, căzuți în războiul de independență.

În ziua de 20 iulie, cu o mare solemnitate și în prezența unei foarte numeroase asistențe, s-a procedat la dezvelirea acestui monument, care, după cel din comuna Vârteșcoiu, este al doilea de felul acesta în județul nostru.

Așezat în fața spitalului de curând construit, la o răspântie nimerit aleasă, monumentul, destul de simplu în compozitia lui, e alcătuit dintr-o piramidă care îi formează corpul, în vârful cărei planează un vultur de bronz, cu aripile întinse, minunat executat – simbolul vitejiei și bărbăției celor ce au luptat la 1877, ale căror nume, generații întregi, una după alta, se cuvine să le vadă împietrite pe marmura nemuritoare.

Comitetul de inițiativă

Acest monument și-a luat ființă din frumoasa și stăruitoarea inițiativă a d-lor, Alexandru Zamfirescu, proprietarul din Dumitrești, mulțumită rarei energii și neobositei sârguinți a d-lui Căpitan Nae Constantinesu și grație d-lui Dimitrie Zamfirescu, fost magistrat stagiar la Judecătoria din Dumitrești.

Solemnitatea Inaugurării.

La serbare a asistat multă lume. Târgușorul Dumitreștilor clocotea de zbucium și fierbere în acea zi. Portul național, care s-a păstrat intact în această localitate dădea și o mai mare variație aspectului acelei mulțimi care, sub dogoritoarele raze de iulie , asista la o însemnată sărbătoare națională- desigur un moment important în viața culturală a satului.

S-a oficiat la început o slujbă de sfințire de către preoții din împrejurimi. Corul „Ligii Culturale” din Dumitrești a dat răspunsurile. În urmă, în fața autorităților pl??ei, a soldaților regimentului 9 infanterie din Râmnicu Sărat care sosiseră în dimineața zilei în acest scop la Dumitrești, în fața școlarilor, a clerului și a sătenilor comunei, în mijlocul salvelor de puști și imnurilor muzicii militare , monumentul a fost dezvelit. În clipa în care a căzut pânza de pe el și la auzul mișcătoarelor accente ale rugii, a vibrat sufletele tuturora de o puternică simțire.

Cuvânturile

Întâi a vorbit Alexandru Zamfirescu, care începe prin a aduce mulțumiri autorităților, care l-au ajutat la ridicarea monumentului, precum și domnilor Walter Grimm, Constantin Lupescu, Alexandru Marghiloman, Ion C. Grădișteanu și tuturor celor care și-au dat obolul pentru manifestarea celor mai frumoase simțăminte , față de cei care au murit luptând pentru neatârnarea țării.

Arată apoi însemnătatea monumentelor de această natură, și vorbind de trecutul nostru vijelios, se exprimă cum nu se poate mai poetic și în cuvinte cuprinzătoare de atâta simțire că nu ne putem opri de a le reproduce.

„Câte suferinți înăbușite , câte gânduri de ucigătoare îndoială a trebuit să scormonească poporul român în acele vremi de restri?te, când nevoile ori soarta îi întindeau deopotrivă otrava pieirii ori zădărnicia zbuciumării.

În clipe de crunt întuneric suferitor, primea cu un soi de pocăință neînțeleasă urgia revărsată din vicleșug, cu ascunse nădejdi mângâietoare, că ea vine dintr-o încercare a Puterii Cerești.”

Apoi vorbește despre Cultul Morților și glorificarea eroilor, pentru trainica dăinuire a unui popor. Și, privind ridicarea monumentului ca o manifestare a celor două simțăminte, în cuvinte foarte alese spune:

„Ne întoarcem după atâtea suferințe și ocoliri la două mari calități ale străbunilor, ca să tindem spre înălțimea străduințelor noastre...... din ce adâncuri nepătrunse ne înfășoară aceste porniri? E Dumnezeu care ne îmbrățișează, ne confundăm cu Dânsul prin învățăturile durerii.... Suntem un popor îndreptățit să nădăjduim „

Cu deosebire înălțătoare au fost cuvintele cu care Alexandru Zamfirescu își încheie mișcătoarea sa cuvântare:

„Și dacă pe mormintele trupurilor lor –a celor morți pentru țară- s-așterne veșnic liniștea de pe pământuri străine, apoi sufletele lor să-și găsească un balsam de adâncă înduioșare și de supremă recunoștință în inimile noastre „

„Bătrânii de azi, tovarășii de odinioară a celor morți- veteranii- privesc cu sufletul înlăcrimat drapelul care i-a purtat pe câmpurile morții , au venit aici ca să se plece pomenire celor ce nu s-au mai întors...”

„Generații întregi se vor perinda la răspântia acestor două drumuri, și ridicând privirea să citească ce-i scris în piatră, își vor pleca cu smerenie sufletele lor într-o mută închinăciune de recunoștință.”

„Și după cum ne descoperim și salutăm cu sfințenie vulturul de aur , care veghează deasupra tricolorului românesc , întruchipând toate idealurile noastre, tot astfel să ne plecăm smeriți și vulturului de bronz care veghează gloria celor morți.”

După Alexandru Zamfirescu ia cuvântul Arghir Manolescu, primarul Dumitreștilor, care spune, că primește sub deosebită îngrijire monumentul ridicat din atât de înălțătoare porniri sufletești și pentru fapte așa de glorioase.

La aceste cuvântări răspunde prefectul județului C. Iliescu care arată importanța momentului și aducând frumoase omagii celor morți, și dă ca pildă generațiilor viitoare.

La urmă, Colonelul Anastasiu, arată monumentul ce se dezvelea ca un îndemn pentru soldații care erau de față, spunându-le că astfel răsplătește neamul memoria celor care au știut să-și dea tot tributul ce-l puteau da, viața, pentru apărarea țării.

Banchetul

Alexandru Zamfirescu invită apoi pe o mare parte a celor prezenți la domnia sa acasă unde s-a servit o mică gustare în urma căreia , comitetul de inițiativă îi invită la un banchet , banchet ce a avut loc la cantina fabricii Grimm. Au fost peste cincizeci de tacâmuri și modul de servire a întrecut toate așteptările . La sfârșitul banchetului , doamna Grimm a avut deosebita gentilețe să invite întreaga asistență în frumoasa vilă a domniei sale unde s-a servit șampanie. Seara s-a terminat cu dans în saloanele cantinii.

Asistența

Printre lumea care a asistat la această serbare , remarcăm familiile Constantin Lupescu, Zamfirescu, Paplica, Nica, Hartular, Al. Gherghel, Co?ereanu, Matei Mihăiescu, Dr. Iarca, R. Ioachim, Menelas Chircu, maior Piperescu, Enache Ionescu, Irimia Grigoriu, Dr Dicescu, Capitanii Tr. Constantinescu, Bratu, Pârvulescu , Drăgoi B?l?u?? , Locotenent B. Popescu ?i Buta?.

Închei prin a reda cuvintele scrise în ziarul Viitorul nr. 956 din 31 iulie 1910, semnat simplu „Asistent”

„Astfel s-a sâvârșit această înălțătoare serbare , de față fiind o lume imensă. Și multă vreme , amintirea ei, va trece din generație în generație , ca un basm fermecător, în tot județul, și în special prin populația rurală a acestei plăși.”

Accesări: 1665

Comentarii   

#1 chirac 24-06-2010 20:17
Bravo! Ai pus sub lupă un eveniment patriotic și ai suflat praful uitării de pe o pagină de istorie a localității natale. Câtă lume bună la acest eveniment! Unde e lumea bună de altădat
#2 anabentea 24-06-2010 21:10
FELICITARI !
Cutremurator prin amploare evenimentul de atunci si tot la fel de cutremurator prin relatarea facuta de tine acum! Si aceeasi intrebare: unde e acum lumea buna de atunci ?
#3 marianx 24-06-2010 22:05
Multumesc. Dar eu nu am mari merite. N-am facut decat sa scot la lumina ceea ce s-a relatat in presa vremii. Cel ce a pastrat articolele de ziar merita tot respectul.
#4 dumdorin 29-06-2010 13:52
Felicitari! Cu modestie si cu un efort minim pentru tine, aduci un mare beneficiu comunitatii. Pentru "ridicarea fruntilor", cunoasterea evenimentelor trecute este foarte importanta.
Propuneam candva ramnicenilor sa devina o Societate Tip Arbore. Ce inseamna asta? Sa luam un model puternic din natura. Arborele. Radacina sa ne fie trecutul; trunchiul sa reprezinte prezentul, iar coroana - viitorul.
Deci, sa formulam indemnul: Noi, cei de azi (trunchiul), sa ne tragem seva din istorie (radacina) si sa o impingem catre coroana (urmasii nostri din viitor). Cu cat sunt mai multi "arbori" intro comunitate, cu atat "plantele taratoare" sunt mai "umbrite" si nesemnificative . Tu esti un "arbore". Lastareste!

Pentru a comenta trebuie să vă logați