Istoria unui galben

Istoria nu a fost una din preferatele mele în școala generală. Ba pot spune că a fost o vreme când o detestam. Lucrurile au luat însă o întorsătură neașteptată în vremea când la catedra de istorie a școlii generale din comună a fost numit  domnul profesor  Badiu.

Despre profesorul de istorie pe care l-am avut in clasa a VI-a știam că fusese cândva  preot, poate în vechiul regim, dar acum,  din motive necunoscute mie,  nu mai slujea in biserica. Era în vârstă, probabil pensionat.  Nu știam cine era și de ce  venise tocmai în sat la noi,  dar oamenii din sat  cunoșteau  anumite lucruri din trecutul lui, căci vorbeau in soapta și cu mâna la gură despre el  si clatinau din cap: țțțț… Era extrem de sever și neînduplecat cu loazele care nu-și învățau lecția despre Traian și  Decebal sau despre Mihai Viteazu.

În fața profesorului Badiu nu prea mergea cu scuzele: dom’ profesor, a fătat vițica și m-am dus la veterinar și n-am avut timp să învăț, sau  m-a trimis tata la Cooperativă să cumpăr cuie și a venit noaptea și am călcat într-o baltă și mama n-a avut alți pantaloni să mă schimbe și a trebuit să stau acasă și n-am știut ce avem pentru azi. Nu, “Popa Badiu” pur și simplu te lăsa corigent fără comentarii. Nu știi de unde veneau și unde se duceau pecenegii, cumanii, costobocii  și tătarii?? Stai jos, ai nota 2.  Eu chiar nota 2 n-am luat, dar  păstrez în memorie și acum rușinea unui 6 scris cu tușul negru în carnetul de note, scris apăsat și îngroșat, ca un vot de blam suplimentar.

Înainte de vacanța de iarnă domnul Badiu a lansat vestea că organizează un muzeu de istorie în holul școlii. Oricare elev va aduce pentru muzeu un lucru vechi, găsit în pod, fie  ladă de zestre de la bunici,  fie costume naționale, unelte vechi, orice, dar să fie vechi, acela va primi un 10 la istorie. Am întrebat-o pe mamaia, dar lada ei de zestre   era într-o stare irecuperabilă. L-am întrebat pe tataia, dar uneltele lui vechi erau toate în stare de funcționare și indispensabile: țesala cu țepi ascuțiți de sârmă pentru țesălat  vitele, tocila cu piatră de moară pentru ascuțit cuțitele și coasa, talanga pentru pus la gâtul țapului (talanga o primeam noi nepoții numai o dată pe an, înainte de  Anul Nou, când mergeam cu plugușorul ca să urăm – aho,  aho, știți voi…).

Fără success în cercetările mele istorice, mergeam înciudat către casă, cu capul în pământ. Nu întrezăream nici o posibilitate de a-mi îndrepta media la afurisita asta de istorie. Când, deodată, privirea mi-a căzut asupra a ceva rotund și lucios din praful de pe uliță. Era o monedă. Cine a găsit vreodată un ban pe jos și nu l-a luat? Mă aplec, ridic moneda, și, uimit, îmi dau seama că aveam în mână un ban rarisim, de colecție: era o monedă austriacă,  din sec. XVIII, din metal galben.  Mândru nevoie mare, fără să-i spun cum am intrat în posesia bănuțului, i l-am dus  domnului profesor, la el acasă – stătea în gazdă la o familie din sat.

- E un creițar, zice, o monedă valoroasă. Veneau ciobanii de peste munți, din Ardeal, în secolul trecut, ei aduceau bani din ăștia pe aici. Aici la noi pe valea Râmnicului se întâlneau bacii ungureni cu cei  moldoveni  și cu cei vrânceni. L-ai găsit pe jos, nu? Înseamnă că baciul moldovean  a vândut niște  oi la cel vrâncean și la cel ungurean, dar a pierdut banii sau i-au fost furați, cine știe? Domnul Badiu mi-a povestit mai multe lucruri atunci, dar nu le mai țin minte pe toate, și a zis că sunt mic și nu înteleg, dar când o să mai cresc o să înțeleg mai multe despre istorie în general și despre comuniști in particular. Ce-o fi vrut să zică? Mama mi-a zis să tac din gură.

Profesorul Badiu mi-a dat zecele promis,  iar pe deasupra mi-a mai dat un set de vopseluri de pictat tempera în ulei (el picta icoane) și o sticluță de medicamente cu acid sulfuric, ca să încondeiez ouă  la Paște. Mi-a explicat cum să fac, cu ceară de albine. Eu însă am încercat să fabric cu el explozibil (trinitroglicerină) pe aragaz, după reteta din cartea de chimie, din emulsia de mâini pe bază de glicerină a mamei. Însă nici pentru idea asta nu m-a felicitat mama.

 

Sursa

 

Accesări: 1760

Pentru a comenta trebuie să vă logați