Zburătorul

Multe sunt credințele locuitorilor de pe valea Rămnicului, dar nu la fel de multe vor răzbate peste timp, ele pierzăndu-se cu fiecare bătrăn ce trece în neființă an de an. Găsind explicații fiecărui lucru bizar, înaintașii noștri au creat adevărate nestemate folclorice ce au rezistat trecerii timpului pănă în zilele noastre, încăntăndu-ne auzul în copilarie și făcăndu-ne uneori să ne imaginăm lucruri fantastice.

Întalnit în credința populară din Țara Romănească, Zburătorul (Zmeul, cum i se spune pe meleagurile noastre) a făcut parte din viața oamenilor de aici sute de ani, fără să se îndoiască cineva adevărul poveștilor care circulau în zonă.

După credința populară , Zmeul este un spirit rău ce intră noaptea pe horn în casele oamenilor , sub formă unui șarpe ce zboară și care chinuiește femeile ce au “lipitură” sau “zmeu”după cum i se mai spune. Dimineața, femeia se trezește fără putere, zdrobită de osteneală și plină de vănătăi și mușcături.

Oamenii i-au atribuit acestui zburător puteri malefice, asimilăndu-l unui spirit rău, un demon sau chiar un mort demonizat care revenea pe pămănt din cauza unui exces de iubire din partea lui sau a perechii rămase în viață. Dar zburătorul putea lua și chipul altor bărbați vii și noaptea intra pe hornul casei la femeile ce prinsese zmeu.

Circulă multe povești cu zburători prin părțile noastre și aproape toate respectă același tipar  întălnit și în alte zone ale țării. Totuși, în ceea ce privește “lecuirea” de zmeu, am aflat o întămplare ce se abate puțin de la tiparele cunoscute și care oferă o cale de rezolvare ce amintește mai degrabă de lupta împotriva strigoilor.

Demult, pe la sfărșitul veacului al XIX-lea , exista în sat o femeie văduvă , trecută de prima tinerețe, femeie ce-și ducea traiul alături de fiica ei Ileana, o fată harnică și frumoasă foc.

Aproape zilnic, pe la orele prănzului, Ileana putea fi văzută trecănd cu cofele spre ciciurul ce curgea de veacuri la marginea satului. Priveau flăcăii după ea din spatele gardurilor de mărăcini și ea, trecea măndră mai departe, fără să i-a seama la ei. Toate  acestea pănă într-o zi cănd, așteptănd la ciciur  să se umple cofele cu apa rece și limpede, pe cărare a apărut Gheorghiță, un flăcău chipeș din sat. Cu securea la brău, Gheorghiță trecea pe cărare fluierănd și în clipa în care a dat cu ochii de Ileana, a amuțit. Fata a luat cofele  încercănd să treacă pe lăngă el. Gheorghiță a prins-o de după  mijloc cu o mănă și a tras-o spre el. A sărutat-o cu foc și ea s-a înroșit ca racul scăpănd cofele jos. A luat-o la fugă pe cărare, iar Gheorghiță a zămbit pe sub mustăcioara ce abia îi mijise.

Treceau zilele una după alta și cănd soarele pe cer arăta prănzul, la ciciur Ileana se întălnea pe ascuns cu Gheorghiță, între ei înfiripăndu-se o iubire arzătoare.

Și toate acestea au mers așa pănă într-o zi cănd, pe neașteptate, Gheorghiță a fost prins cu arcanul și luat la oaste. Multe lacrimi a mai vărsat Ileana, dar Gheorghiță era departe acum, printre străini.

A trecut toamna, a trecut și iarna și Ileana se topea văzănd cu ochii de dorul ibovnicului ei. Ofta cănd trecea cu cofele cu apă prin locul unde Gheorghiță o sărutase prima oară și obrajii i se umpleau de lacrimi.

A trecut timpul și, cănd s-a împlinit anul de la primul sărut, Ileana a pornit spre ciciurul de la marginea satului, mai mult să retrăiască aminirea acelei zile decăt să aducă apă acasă. S-a așezat la umbra bătrănei sălcii și a oftat printre hohotele de plăns.  Nici n-a apucat să-și șteargă primele lacrimi că s-a și auzit un glas: “ Nu plange, tu, Ileană, că sunt aici, lăngă tine.”

A tresărit Ileana, nevenindu-i să creadă că flăcăul se afla langă ea, neschimbat, la fel ca în ziua cănd îl întălnise ultima oară. A sărit în brațele lui ?i l-a s?rutat cu foc. Bucuria revedrii era prea mare ca s? simt? atingerea lui rece. S-au sărutat și s-au iubit acolo, pe iarbă, fără să le pese de nimeni și nimic.

La despărțire Gheorghiță i-a spus: “ Te voi aștepta aici în fiecare zi cu soare, dar să nu spui nimănui că m-ai văzut”. A plecat Ileana fericită, promițănd că gurița îi va fi pecetluită și că nu va sufla o vorbă chiar de ar pica-o cu ceară.

  Treceau zilele una după alta și Ileana zăbovea din ce în ce mai mult timp la apă, întorcăndu-se de fiecare dată ruptă de osteneală. Chiar dacă ei  i se părea că este fericită, mama ei a simțit că ceva nu se leagă și că este ceva necurat la mijloc.

După multe încercări a reușit s-o facă pe Ileana să spună care este motivul  întărzierii la ciciur și fata a recunoscut că se întălnește cu Gheorghiță de ceva vreme.  Și-a dat seama maică-sa că la mijloc e necuratul, Gheorghită fiind departe de casă cu garnizoana.

A așteptat mama ei o zi cănd pe la prănz dădea să plouă și a trimis-o pe fată la apă și i-a spus să fie atentă la ce vede și să se întoarcă acasă. Tocmai începuse să picure  de ploaie cănd Ileana a ajuns la ciciur, dar nici vorbă ca Gheorghiță să fie acolo. A observat totuși cum coada unui șarpe uriașs-a facut nevăzută în scorbura bătrănei salcii. I-a sărit inima în piept de frică și a luat-o la fugă spre casă fără să se uite în urmă. Ajunsă acasă, i-a povestit mamei ce văzuse și aceasta a rămas pe gănduri fără să spună nimic.

A trecut noaptea și în ziua următoare soarele s-a arătat strălucitor pe bolta senină a cerului. Ileana tocmai se pregătea să plece la apă cănd mama ei i-a zis: “Dacă tot te întălnești cu Gheorghiță, întreabă-l tu ce să-i fac vacii aleia brune că se tot gonește de vreo căteva luni încoace și nu i-a vițel deloc. Poate știe el ce să-i facem, iar de n-are leac să o dăm de pe bătătură să nu mai mănănce fănul geaba și la iarnă”

S-a întălnit Ileana cu Gheorghiță la salcie și s-au iubit ca și în alte dăți acolo, între izvoarele de la marginea satului. La despăr?ire Ileana l-a întrebat despre boala vacii așa cum o rugase mama ei și Gheorghiță i-a spus: “ Ca să nu se mai gonească trebuie să o ungi cu usturoi amestecat cu propria balegă înainte de a o duce la taur. Ai să vezi cum îi trece cheful”

A plecat Ileana spre casa și i-a povestit totul mamei sale fără să bănuiască ce o așteaptă.

A doua zi pe la pranz, Ileana a fost chemată de mama ei și, de voie, de nevoie, după cateva palme părintești, a fost unsa din cap pănă în picioare cu amestecul miraculos tocmai așa cum spusese necuratul cu o zi în urmă.

A plecat Ileana spre ciciur cu lacrimile curgandu-i șiroaie pe obraz și găndul că Gheorghiță o să o vadă în halul ăsta o făcea să bocească și mai tare.

Sub salcie o aștepta Gheorghiță, întins pe o parte cu spatele spre cărarea pe care venea Ileana.  Cănd a ajuns lăngă el, s-a întors zămbind. În clipa aceea a simțit mirosul de usturoi și s-a schimbat la față. A început să scoată șuierături, să se schimonosească și să se zvărcolească sub privirile înghețate ale Ilenei. În căteva clipe, flăcăul care era pănă atunci Gheorghiță, s-a transformat într-un șarpe uriaș și înfiorător ce a dispărut tărăndu-se în scorbura salciei. I-au trebuit clipe bune Ilenei să se dezmeticească și să o zbughească spre casă tremurănd.

Din acea zi nu s-a mai arătat nici șarpele și nici falsul Gheorghiță la ciciur și nici Ilenei nu i-a mai trebuit multă vreme sa-și facă un iubit. Și-a dat seama că acel Gheorghiță nu era adevărat și că necuratul luase chipul flăcăului pe care îl iubea.

Accesări: 1553

Comentarii   

+1 #1 chirac 04-06-2011 23:47
Bravo, cronicarule. Sapă în continuare!

Pentru a comenta trebuie să vă logați