Bisoca

Statornici în ideea noastră de a prezenta cititorilor cele mai frumoase locuri din vechiul ținut al Râmnicului, am ajuns într-una din zilele trecute la Bisoca, un loc binecuvântat care nu poate scăpa unui împătimit de frumusețea naturii sălbatice. Am trăit momente unice, pline de culoarea, lumina și savoarea anotimpului.
Am pornit din oraș spre apus, traversând podgoriile Grebănului către Livada, fosta Putreda, iar după de am traversat Dealurile Budei am coborât în valea Câlnăului, la Murgești. De aici, ne-am continuat drumul spre nord după care, la Batogu, am luat-o la stânga spre Mărgăritești, unde am ajuns după ce am trecut Hârboca, un afluent al Câlnăului. Am oprit la Câmpulungeanca, la mai vechea noastră cunoștință, sculptorul Dragoș Potecașu. Fiu de preot, sculptorul septuagenar cioplește în lemn de tei crucea, multiplicată în zeci și zeci de exemplare apreciate de vizitatorii micului muzeu amenajat în casa veche de peste o sută de ani, ridicată de străbunicul său, preotul Constantin Crăciunescu. Sculptorul pune în fiecare cruce pe care o cioplește o fărâmă din sufletul înaintașilor săi. Vizităm biserica satului, ne luăm rămas bun de la sculptor și ne continuăm itinerariul, traversând dealurile golașe până în valea Slănicului, râul ce desparte Subcarpații Vrancei de cei ai Buzăului. Odată ajunși pe Slănic, facem dreapta, spre nord și după câțiva kilometri părăsim valea Slănicului și urcăm pe Peceneaga (denumire cu vechi semnificații) spre Sărulești. Desișul aprins de culorile toamnei ne încântă ochiul și inima în drum spre Lopătăreasa, primul sat al Bisocii întâlnit în cale. Urmează Recea, un sat așezat în dosul Dealului Bisoca, apoi, după ce trecem de Campusul Sf. Sava, oprim la „Lacuri”, în rezervația forestieră și geologică unde câțiva politicieni cu dare de mână și-au făcut case de vacanță. Situat într-o scobitură în gresie, Lacul Limpede ne întâmpină liniștit, într-o pădure unde admirăm frumoase exemplare de pin silvestru, ocrotite de lege. Păcat că malurile lacului suportă amprenta umană: recipiente din plastic, ambalaje, pungi ș.a. încă o dovadă că, la noi, rezervațiile sunt doar pe hârtie. Cu oarece greutate reușim să facem niște fotografii în care să nu apară „urmele” așa-zișilor turiști, după care ne întoarcem la Campusul Sf. Sava, de unde se deschide o perspectivă spre nordul Depresiunii „Între Râmnice”, spre Vintileasca și Neculele, cele mai înalte sate din cuprinsul acestui uluc depresionar subcarpatic, dincolo de care spre miazănoapte se află Țara Vrancei. Spre răsărit, orizontul e dominat de Dealul Bisoca, înălțat la aproape 1000 de metri. Pe drumul care coboară în albia Râmnicului își face apariția un bătrân călare. E o efigie a timpurilor de altădată, amintindu-ne de călăreții pictați de Grigorescu pe aceste meleaguri în urmă cu mai bine de un veac, în 1902. Erau vremuri când bisocenii se mândreau cu caii lor, impresionându-i pe călători. Călăuzit de un flăcău din partea locului, Alexandru Odobescu a ajuns pe tărâmul Bisocii călare. în epoca interbelică, geograful Simion Mehedinți îi povățuia pe români: „Cine caută rasa veche a cailor noștri să nu-și piardă vremea cu grajdurile din București, ci să se ducă în munții de la Bisoca”. Și tot din munții de la Bisoca provine naturalistul Gheorghe Munteanu Murgoci: „Eu sunt coborâtor din Bisoca și rădăcinile neamului meu sunt înfipte adânc în satele din jur. Sunt neam de mocani păstori care au trecut Carpații înainte cu câteva sute de ani. Tatăl meu, cioban, a plecat din Bisoca cu turma de oi, în căutare de pășune în bălțile Brăilei. Eu sunt născut pe drum, într-o căruță, având coviltir cerul cu stele și călăuză Steaua Polară. De aceea îmi place drumeția”. Și nouă ne place drumeția, dar pentru acest număr e destul, povestea se apropie de sfârșit. Ne despărțim cu greu de peisajele scăldate în lumina după-amiezii de brumar, de simfonia cromatică pe care toamna ne-a dăruit-o în această zi de Sfinții Arhangheli.
Refacem drumul pe care am venit, relaxați după o evadare în mijlocul naturii subcarpatice, printre dealurile Blăjanilor și ale Budei, ajungând pe seară în orașul din poarta câmpiei, adormit sub negura toamnei.

Autor: Răzvan Theo Chirac

 

Accesări: 1583

Pentru a comenta trebuie să vă logați