Casele Bisocii

E prima zi de brumar și dimineața rece ne dă de veste că excursia pe Furu se va desfășura sub un cer plumburiu de toamnă târzie, într-o atmosferă posomorâtă și tristă. Și întradevăr, satele văii Râmnicului se trezesc la viață într-un peisaj cernit de noiembrie. Le străbatem în grabă, cu gândul la întâlnirea de la Jitia, unde ne așteaptă un localnic, profesor de geografie, dispus să ne fie ghid pe coclaurii din Munții Vrancei.
Ajungem în sat și schimbăm autoturismul de oraș cu unul de teren, numai bun pentru drumurile rupte din bazinul superior al Râmnicului. E un „Luaz” sovietic, are răcire cu aer și alimentare cu combustibil direct din butelia de plastic pe care am umplut-o cu benzină la ieșirea din oraș. Urcăm așadar în mașină și pornim la drum… Înainte de Vintileasca, facem stânga pe un drum forestier care coboară în albia Sărățelui (un afluent al Râmnicului), după care urcă, pe malul drept, la Pleși, un cătun al comunei Bisoca, risipit sub povârnișul carpatic. De aici ni se alătură un bisocean care cunoaște locurile ca nimeni altul. Ocolim Masa lui Bucur pe la sud și apucăm pe Râmnic în sus, spre Casele Bisocii. Drumul e anevoios și mașina saltă la fiecare metru, iar pământul e înghețat, semn că temperaturile coborâte și-au spus cuvântul. La un moment dat oprim. Bisoceanul spune că am ajuns la cascadă. Coborâm coasta povârnită și, întradevăr, în fața ochilor ne apare o cădere de apă botezată de oamenii locului „Chișătoarea”. Apa nu cade de la o înălțime prea mare, iar marmita de eroziune (lacul creat de tumultul cascadei) nu este nici ea prea largă. Mă bucur ca un copil de priveliște și mă apuc să fotografiez, nu înainte de a fixa aparatul pe trepied și de a atașa la obiectiv un filtru de polarizare. În vederea obținerii unor imagini cu un aspect mătăsos al apei, iau mai multe cadre cu expuneri diferite, cu diafragma închisă la maximum și sensibilitate mică. În acest fel, dobândesc un timp lung de expunere ce creează un frumos efect de curgere. În decorul autumnal, accentuat de frunzele lipite pe piatra udă, pânza colilie și neastâmpârată a Râmnicului însuflețește peisajul durat în stânca munților de la cotul Carpaților.
Ne continuăm drumul spre miazănoapte și, dintr-o dată, în fața noastră apare un urs gulerat, ce fuge mâncând pământul. După câțiva pași pe drum, coboară în albia râului și se face nevăzut. Mai facem o oprire, după care mergem mai departe până la destinație, două cocioabe numite Casele Bisocii. Cum în apropiere există un prag demn de a fi fotografiat, mă îndrept într-acolo și încep să fac fotografii. în acest timp, însoțitorii mei frigeau pastramă de oaie și gustau o țuică. Odată încheiată ședința foto, mă alătur și eu mocanilor și îmi potolesc foamea cu o bucată de pastramă. Nu mai stăm mult și o luăm la vale, spre Pleși, unde poposim în gospodăria bisoceanului amintit mai sus. De aici, o frumoasă perspectivă se deschide spre Depresiunea între Râmnice, în special spre satele Șindrila și Recea din comuna Bisoca, orientate spre miazănoapte. După ce admirăm un trofeu de cerb, pornim la drum pentru că ziua e mică și nu mai e mult până coboară întunericul. Luna plină răsare și ne însoțește pe după copacii aurii. Ajungem în satul Cerbu odată cu căderea serii, bucuroși că am petrecut o zi în sânul naturii de la obârșia Râmnicului, sub vârful Furu de la marginea curburii carpatice.

Autor: Răzvan Theo Chirac

Accesări: 1512

Pentru a comenta trebuie să vă logați