Cu trenul pe dealul Căpățână

La sfârșitul secolului XIX, marii proprietari de păduri au început exploatarea acestora în mod sistematic și organizat, această îndeletnicire cunoscând un avânt incredibil. Acest lucru s-a întâmplat și în fostul județ Râmnicu Sărat, aici construindu-se mai multe căi ferate înguste până în anul 1910, căi ferate cu linie îngustă despre care puțini dintre noi știm.

La acea dată, transportul pe șosele nefiind încă motorizat nu putea concura cu transportul pe căi ferate. Lucrurile au evoluat. Astfel exploatările mari, care au început prin anii 1890, au condus la înlocuirea șinelor de lemn ale căilor rulante de transport, construite de antreprenorii comercianți de lemne pe diferite văi, cu șine de fier, mult mai rezistente la solicitare și mult mai durabile. În acest mod s-a ajuns la primele căi ferate forestiere, care mai păstrau, totuși, tracțiunea animală. Pe terenuri înclinate, vagonetele erau trase la deal de cai, iar după încărcare veneau la vale gravitațional, fiind dirijate de frânari. Transportul se efectua, în acest mod, pe distanțe de câțiva kilometri.

În ultimul deceniu al secolului nouăsprezece, s-a construit o cale ferată ce lega Gugeștiul cu Plaineștiul și anume cu conacul avut la acea dată de Alexandru Plagino, proprietarul unor vaste întinderi de teren în zonă ,fost ministru de finanțe și prefect al Bucureștiului. Pentru acesta Jung a construit și livrat 3 locomotive Mallet tip BB-n4v (1892-1893) și una tip Ct în anul 1894.

În anul 1902 s-a deschis fabrica de la Gugești ceea ce a impulsionat exploatarea pădurilor de pe domeniul boierului Plagino.

În aceste condiții, un an mai târziu, în 1903, se construiește o cale ferată cu ecartament 750 mm(“Istoria ilustrată a căilor ferate forestiere din România“-Radu Bellu, 2008, Editura: PRO CORONA) în lungime de 20 Km ce pornea din Gugești și avea punctul terminus la cota 595 din dealul Căpățână.

Calea ferată urca din Târgul Cucu(Dumbrăveni) prin Cândești și străbătea valea prin stânga pârâului Slimnic până în locul numit și astăzi “Rampă” (loc de încărcare și transbordare a lemnelor). De acolo, prin pădure, pe Pârâul Nerujei și pe coasta Nerujei pieziș până aproape de vârful dealului așa cum arată harta austriacă din 1904. Bogăția în păduri de stejar și fag a acestei zone a impus exploatarea la un nivel mai mare decât pînă atunci.

Probabil la acea dată satul Linți prin apropierea căruia trecea calea ferată încă mai exista și mulți locuitori lucrau la exploatare. Harta rusă indica faptul că în Linți existau 20 de familii în anul 1835. Un sat destul de mare pentru acea vreme. Conform spuselor lui Păun, singurul locuitor din Rampă, în Linți existau la începutul secolului douăzeci aproximativ 200 de case, informație ce o are de la bunicul lui, pădurar pe moșia boierului Plagino. Mai spune că existau 12 dube de apă (fântâni) din care se aprovizionau locuitorii satului. Azi mai există doar două din aceste dube, celelalte dispărând de-alungul timpului. Din altă sursă aflăm că în acest sat exista și o biserică (Moș Cirip în anii 80). Azi, au rămas poienile goale, cărămizi și bolovani întâlnindu-se ici colo pe locul unde a fost vatra satului.

Tot Păun povestește că știe de la bunicul lui despre calea ferată. Aceasta pornea de sus din deal, trecea prin Poiana Nerujii, cobora pe cealaltă parte a pârâului ce trece pe lângă casa lui, trecea pârâul în vale și dincolo de el era locul unde exista rampa de încărcare. Povestește că vagoanele erau împinse la deal cu o locomotivă, iar la coborâre veneau gravitațional fiind conduse de oameni ce frânau roțile.

Două capete de șină se odihnesc în ograda lui, șine găsite în perioada când lucra la pădure. Putem presupune că șinele au fost abandonate în pădure după închiderea căii ferate, cu timpul fiind acoperite de alunecările de teren și de solul format prin putrezirea frunzelor. Dimensiunile șinei sunt următoarele : înălțime 8cm, lățime superioară 3,5 cm, lățime la bază 6,5 cm. Cealaltă bucată de șină are următoarele dimensiuni: înălțime 6,5 cm, lățime superioară 2,5 cm și lățime la bază 5 cm. Ce căutau două tipuri de cale ferată în zonă? Cea de dimensiuni reduse este mult mai ruginită de aici desprinzându-se ideea că este și mai veche. Să fi fost refăcută și înlocuită prima cale ferată? Posibil.

În vale, la confluența pârâului Nerujei cu Slimnicul, se mai cunoaste încă locul terasamentului ce duce spre rampa de încarcare, șerpuind pe poiana înierbată.

Roșca Aurel, locuitor al satului Holecea din apropiere, a reușit să scoată din acest loc o bucată de șină în lungime de trei metri, șină ce se vedea în malul pârâului

Un bătrân din Cândești, sat prin care trecea calea ferată, povestește că, duminica trenul circula cu o fanfară pe platformele goale și toate satele de pe traseu se strângeau în haine de sărbătoare pe marginea liniei să privească la spectacolul fascinant pentru acea vreme .

Ceva urme au mai ramas și prin Cândești, pe fostul terasament fiind acum un drum pentru căruțe și tractoare prin vii. De cealaltă parte, numele de “rampă” a dăinuit peste o sută de ani, iar locul unde se întinde pădurea se numește “Plainos” nume derivat de la Plagino, boierul ce deținea aici mari întinderi de păduri și care și-a pus amprenta pe istoria acestor locuri.

Traseul liniei prin Rampă

Accesări: 1721

Pentru a comenta trebuie să vă logați