Pe aici cândva trecea un tren...

Secolul XX începea pentru valea Râmnicului sub cele mai bune auspicii, Plaiul Râmnicului, cu administrația la Dumitrești, fiind în prim-plan la nivelul județului Râmnicu Sărat. Târgușorul Dumitreștilor devenise un punct important pe harta județului, înființarea unei judecătorii aici în 1892, construirea spitalului „Carol I” în 1904-1905, construirea de școli în 1892 și 1913, a căminului cultural „Plaiul”, precum și înființarea unei ligi culturale făcea ca această comună să se deosebească foarte mult de toate celelalte din jur și nu numai. Oameni importanți ai județului luau parte la diferite manifestări din viața comunității, sporind prin aceasta prestigiul frumoasei localități de pe malul stâng al Râmnicului Sărat.

Construirea fabricii de cherestea de la Chiojdeni (Podul Dumitreștilor) și a căii ferate Chiojdeni-Motnău (1903) a dat un impuls deosebit extinderii exploatațiilor forestiere din zonă și dezvoltarea comerțului sub diferite forme. Astfel, anul 1909 debutează cu un nou proiect pentru întreaga vale a Râmnicului, proiect pus la punct de patronii fabricii de cherestea Grimm și Dorfell. Walter Grimm, inimosul patron neamț de la fabrică, inființase în anul 1904 și fabrica de hârtie și mucava de la Piatra Neamț, acum fiind întâlnit pe pitoreștile noastre plaiuri, ca patron de fabrică și de cale ferată. Pe Walter Grimm îl întâlnim pe aceste meleaguri până în anul 1912 când fabrica este preluată de Gustav Eichler.

Conform lucrării “Istoria ilustrată a căilor ferate forestiere din România“-Radu Bellu, 2008, Editura: PRO CORONA, calea ferată Râmnicu Sărat- Chiojdeni a fost construită în anul 1909 și avea o lungime de 67 km. Fiind o cale ferată forestieră, avea ecartamentul de 760 mm, deci o cale ferată îngustă.

Conform hărții de mai sus, calea ferată mergea în sus pe valea Motnăului până în apropiere de Nereju. Cum au reușit înaintașii noștri să construiască într-un timp atât de scurt o cale ferată atât de lungă și prin zone atât de greu accesibile nu putem ști. Cert este că dumitreștenii puteau auzi pufâitul locomotivei în zori de zi sau la ceasuri de seară și puteau privi cum vagoanele încărcate cu cherestea coborau pe Râmnic, dispărând spre Odobescu în curba ce o face râul în acea zonă. Tot această hartă ne indică faptul că o ramură a căii ferate urca pe Râmnic până aproape de Jitia.

Conform Atlasului Geografic din 1928, calea ferată trecea prin Nereju și se unea cu CFF Comandău, Județul Covasna. Din păcate nimeni de la noi din zonă nu mai poate confirma acest lucru, singurele informații fiind cele apărute în cărțile vremii.

Pe parcursul existenței, calea ferată a fost deservită de șase locomotive cu abur Dt-n2 , construite la fabrica Borsig, cea mai importantă fabrică de locomotive din Germania de la începutul secolului douăzeci.

Dintre acestea, numai trei dintre ele au fost identificate în urma cercetărilor personale și anume cele care au avut următoarele numere de identificare: 764.301, 764.310 si 764.311. Despre celelalte trei locomotive nu se mai știe nimic, dispariția cu peste optzeci de ani în urmă a căii ferate făcând aproape imposibilă reconstituirea traseului în timp al acestora.

Conform site-ului german www.pospichal.net ce se ocupă de istoria căilor ferate înguste , locomotiva Grimm & Dörffel, Chiojdeni 5 cu nr. de identificare 764.310” a ajuns ulterior la Roznov în județul Neamț, iar “Grimm & Dörffel, Chiojdeni 6 cu nr.de identificare 764.311” a ajuns la o expoatație din Comînești județul Bacău.

Cea de-a treia locomotivă și anume “Grimm & Dörffel, Chiojdeni 4 cu nr.de identificare 764.301” a ajuns la Turda după ce calea ferată Râmnicu Sărat – Chiojdeni a fost desființată. Ea a fost imortalizată pe hârtie de către fotograful german H. G. Hesselink în data de 27. 6. 1968, această poză fiind singura a unei locomotive ce a circulat prin Dumitrești la început de veac.

Nu se știe dacă azi această locomotivă mai există, de la fotografierea ei trecând 40 de ani. Interesant ar fi fost dacă autoritățile din zonă (Dumitrești și Chiojdeni)s-ar fi gândit să achiziționeze această locomotivă pentru a înființa un muzeu , astfel, generațiile din ziua de azi precum și cele viitoare să nu uite că pe aici, cândva, trecea un tren.

Probabil au mai existat și alte fotografii, dar din cercetările efectuate pe Valea Râmnicului,ele nu s-au păstrat, pierzându-se în negura timpului. Venirea comuniștilor la putere și distrugerea documentelor din biblioteca lui Al. Zamfirescu, precum și preluarea terenurilor și vilei de la fabrică de către IAS a facut ca noi să nu avem azi nici măcar o fotografie a acestei căi ferate înguste.

Poate cei care au lucrat și au condus fabrica de-alungul anilor, nume cu rezonanță străină , să fi păstrat ceva amintiri de aici, dar oare cum i-am putea descoperi pe urmașii celor ce odinioară participau la selectele baluri organizate în saloanele cantinii de la fabrică?

Calea ferată este amintită și în articolele din presa vremii până pe la izbucnirea primului război mondial.

Ziarul “Cuvântul” Nr. 19 din 9 august 1912 de către N. Dicescu.

“Este îmbucurător că pe Valea Râmnicului avem o line ferată pentru transportarea produselor fabricii de cherestea din Chiojdeni; n-am priceput însă, dacă s-a luat un venit sigur al cărăușilor muntelui și dacă mai ales această linie a fost declarată de utilitate publică , de ce nu s-a facut vagoane și pentru transportarea locuitorilor de la munte , care, în loc să-și piardă o zi venind la oraș cu ceva de vânzare, pentru afaceri ori târguieli, ar fi putut face drumul într-un ceas, folosind timpul altfel și ar fi fost atunci desigur linia de utilitate publică.

Oare politicienii râmniceni, când au staruit ca linia să fie de utilitate publică, au scăpat din vedere populatia de la munte, care singură este tributară Râmnicului,în ce priveste comerțul și nu s-au gândit să le dea și lor un mijloc mai leznicios pentru desfacerea produselor și deci pentru existența lor?

Această linie ar putea folosi și pentru vizitatorii Jitiei, Bisocii, Poienii Mărului unde s-ar putea petrece bine vara.

Să sperăm că cei din fruntea acestui județ vor lua în considerare? cele arătate de noi și vor veni cât de curând în ajutorul populației de pe Valea Râmnicului.”

Ziarul Dimineața nr. 3039 din 20 august 1912 relata cu ocazia bâlciului de Sf. Maria următoarele : “În spațiosul salon al cantinei (fabricii de cherestea- n.n.) a fost un prea-frumos bal ce a durat până în zorii zilei, când, cu trenul fabricei Gustav Eichler, condus de mecanicul Anton T?rn?veschi, am plecat spre Râmnic dimpreună cu toate persoanele asistente, ducând cu mine cele mai placute amintiri”.

Cu ocazia înmânării medaliei „Avântul Țării” în anul 1914, ziarul Dimineața, nr. 3632 din 15 aprilie același an specifică următoarele: „Serbarea a luat sfârșit la orele 8 seara, după care un tren special al fabricii de cherestea , pus la dispoziție cu multă amabilitate de către dl. Gustav Klein, a adus pe invitați la Râmnicu Sărat.” .

Tot în ziarul Dimineața din 17 aprilie 1914, cu ocazia excursiei corpului didactic primar din Râmnicu Sărat se relatează: „ După închiderea conferințelor corpului didactic , toți învățătorii au făcut duminică 13 aprilie, o excursiune în comuna Dumitrești, situată într-una dintre cele mai minunate pozițiuni, în munți.

Au plecat de ai la orele opt dimineața cu un tren special, al societății forestiere fostă <Eichler> , pus la dispoziție de către dl. Gustav Klein, directorul întreprinderii în acest județ.

Trenul a sosit la Dumitrești la orele zece și a fost oprit în dreptul spitalului <Carol I> , unde au fost întâmpinați de către domnii Alexandru Zamfirescu, deputat și proprietar în Dumitrești, căpitan Nae Constantinescu, administratorul plășii, primarul comunei și numeroși locuitori.”

Observăm de aici că linia ferată trecea prin fața spitalului venind dinspre Buda pe malul stâng al gârlei, traversa Dumitreștiul și urca pe apa Motnăului o porțiune mică, apoi spre fabrica de cherestea.

În urmă cu mai bine de douăzeci de ani, o viitură venită pe Râmnic, a scos la iveală bucăți de șină în aval de fosta stație de asfalt, confirmând astfel faptul că linia urma malul stâng al apei. Conform spuselor unui bătrân din zonă,Ionică Leopea, calea ferată era amplasată pe niște „capre” de lemn acolo unde trecea pe prund, iar unde pământul era stabil pe terasament de pietriș. În acest fel putea fi refăcută foarte repede în caz că era deteriorată de apă.

Nu știm dacă autoritățile de atunci au citit articolul scris de N. Dicescu sau nu, dar se stie că la vagoanele de marfă erau atașate și două vagoane de călători, lucru de altfel normal ținând cont de faptul că fusese declarată de utilitate publică această cale ferată în anul 1911.

Dar avântul dezvoltării acestei zone frumoase avea să fie curmat brusc , primul război mondial abătându-se peste Dumitrești nemilos și cu consecințe nefaste.

În toamna anului 1916 Dumitreștiul a fost înțesat cu trupe române și rusești. Retragerea din fața nemților și stabilirea unei linii de apărare pe direcția Racovițeni – Furu a făcut ca în luna decembrie 1916 în această zonă să se dea cea mai mare bătălie din timpul retragerii. Nefiind studiată la școală, această parte din primul război mondial este puțin cunoscută de cei din zonă, miile de soldați români, germani și ruși morți aici rămânând într-un anonimat deplin. Cunoscută în istorie ca „Bătălia de Crăciun”, aceasta a însemnat un preambul la marile bătălii de la Mărășești, Mărăști și Oituz. După cucerirea acestei linii de către nemți, armatele romane și ruse s-au retras prin Dumitrești spre Focșani, în urma lor, înaintând rapid nemții. Retragerea trupelor ruse a fot însoțită de numerose fărădelegi și jafuri la Dumitrești. Printre acestea s-a numarat și bombardarea fabricii de cherestea de undeva din dealul Găloieștilor, astfel punându-se capăt unei perioade de dezvoltare economică a Văii Râmnicului.

Unde oprea trenul în târgul Dumitreștilor? Unde era amplasată așa-zisa gară? Aceste informații nu s-au păstrat până în ziua de azi, ele dispărând odată cu bătrânii satelor noastre prin anii 60-80 ai veacului trecut.

Câte întrebări n-am avea azi de pus. Ne uităm în stânga și în dreapta și constatăm că șansa de a primi un răspuns a trecut pe lângă noi, iar noi, în inconștiența noastră, i-am dat cu piciorul. Dacă nu reușim să reconstituim ceea ce s-a întâmplat în ultimul veac, cum oare vom reuși să reconstituim istoria celor peste cinci sute de ani de când este atestat documentar Dumitreștiul? Nu știu dacă are cineva răspuns la această întrebare sau, dacă azi, mai interesează pe cineva trecutul nostru ca dumitreșteni.

Am încercat să cercetez la Arhivele Naționale dosarul de la „Pretura Plășii Dumitrești”, fost Plaiul Râmnic dar, surpriza cea mare a fost că există documente doar pe o perioadă de 8 ani, între 1831-1840, documente scrise în totalitate în kirilică. De la anul 1840 ahiva lipsește cu desăvârșire pentru o perioadă de... 100 de ani. Ce s-a întâmplat cu documentele din această perioadă? Documentele până în anul 1916 le putem da pierdute odată cu arhiva Dumitreștiului, evacuată în Moldova, dar după această perioadă? Nimeni nu poate da un răspuns și acesta va fi blestemul nostru, al dumitreștenilor, să nu aflăm niciodată adevărata noastră istorie.

Cât privește calea ferată, nu putem spune decat „A FOST CÂNDVA” fiind puțin probabil să se mai construiască alta vreodată pe frumoasa vale a Râmnicului. Acum nu ne rămâne decât să închidem ochii și să privim prin negura timpului cum „Mocănița” se îndepărtează încet, pentru totdeauna, urmând linia sinuoasă a Râmnicului și lăsând în urma ei doar o amintire ca o dâră de fum ce se risipește prin neantul uitării noastre.

Accesări: 2786

Comentarii   

#1 Tanasescu Ciprian-Gabriel 29-06-2010 22:59
Interesant articol. Foarte bine documentat.
#2 chirac 29-06-2010 23:20
Marian Găloiu - un mocan ce visează o mocăniță. Frumos, nu? Câti ca el? Istoria Văii Râmnicului are noroc cu un astfel de om, care scormonește adânc, din ce în ce mai adânc. Sapă în continuare, Mariane!
#3 dumdorin 30-06-2010 08:54
Trist. Am terminat lecturarea articolului cu un oftat adanc.
Fac legatura cu demolarea fabricii de confectie si a turnatoriei de fonta din Ramnicu Sarat. Se cam aseamana. Se distruge tot ce era bun pentru noi. Si, in acest caz , ajungem sa credem parte din multele teorii ale conspiratiei mondiale. "Parca" am fi sub o ocupatie economico-finan ciara ce ne pune embargou pe productie si biruri financiare interminabile.
#4 anabentea 02-07-2010 13:32
Adevar trist... daca am fi in stare sa refacem macar un sfert din ce s-a pierdut...
#5 Dudu 22-07-2010 14:28
Pacat de o asa bogatie cate s-a pierdut din cauza idioteniei unor incompetenti care au distrus arhiva in carese mentiona despre un lucru care dk mai exista macar o parte din el putea fi exploatat din punct de vedere turistic de catre locanici si dk se mai gasea acea locomotiva care a facut traseul Ramnic Dumitresti putea fi expusa intr-un muzeu al istoriei com Dumitresti, dar nefiind interes ramane doar amintirea ca odata candva a fost ceva.... pacat de acest faptpoate ca pe viitor nu vom mai irosi asemenea posibilitati pe care le am avut. A mai existat pe teritoriul comunei si o locomobila in satul Lastuni dar care a ajuns la fier vechi datorita propietarului. Aceasta locomobila era construita din anul 1899 la vestitele uzine germane Krupp si a deservit o bune vreme furnicularul mic Dintre Motnaie si apoi a ajuns pe vremea comunistilor sa deserveasca moara din Lastuni. Aceste date le stiu pt ca nu odata copil fiind am vazut locomobila trasa in ograda fostului morar din Lastuni . Acest utilaj era asemanator ca o remorca cisterna cu protap, avea un un singur cilindru si mergea pe carbuni asau ulterior pe gaz in urma unor modificari facute de catre niste mecanici, avea roti de fier si fost data la fier vechi prin 1999 deci cam la venerabila varsta de 100 de ani. Pacat

Pentru a comenta trebuie să vă logați