Comoara din șaua dacilor de la Podul Trestiei

În pădurile satului Podul Trestiei din comuna Jitia, este ascunsă din negura timpului comoara dacilor. Locul este unul aparte, un șir întreg de stânci cu semneși scrisuri care mai de care mai stranii și mai haotice, precum un cod stau mărturie. Locul a fost verificat de Securitate pe vremea comuniștilor și urma ca o echipă de specialiși să vină cu aparate să scoată comoara. Fostul director al Muzeului Vrancei a murit fără a reuși să deslușească misterul pietrelor însemnate din vechime. O parte din pietre au fost dărămate din cauza că au fost efectuate exploatări de lemn în zonă. Gabriela Macovei cercetător științific doctor asociat la Academia Română, Filiala Iași, trage un semnal de alarmă: „opriți masacrul de la comoara dacilor“.

Ca să ajungi la locul cu pricina, de la Jitia de Jos de la Drumul Național DN2 N până în satul Podul Trestiei sunt în jur de 1,5 kilometrii, iar de din sat până la locul comorii „să mai fie de trei ori pe atât“. Ghidul nostru Enache Ticu, de 63 de ani din satul Podul Trestiei, martor al trecerii timpului peste acele zone ne povestește cu lux de amănunte tot ce știe despre comoara dacilor. Tezaurul dacilor liberi de la curbura subcarpaților este codificat de stâncile cu semne pe ele. Oamenii din sat știau de la bătrânii lor că acolo e o comoară, pentru că în anumite nopți, cum ar fi Preierul Sfântului Gheorghe, jucau flăcări albastre deasupra. „Din bătrâni știu că acolo este îngropată comoara dacilor în acel loc. Cei care au pus-o acolo au scris pe pietre în speranța că cineva va descifra codul și și va da de urmă. Povestea asta circulă din vorbă în vorbă din vechime. Oamenii de aici din sat au săpat mereu să găsească comoara, dar nu au dat de nimic. Acel loc era mult mai frumos cu anii în urmă, însă au tăiat pădurile au dărămat și o parte din stâncile cu scrisuri pe ele. Bolovanii erau mai deși și era un fel de linie nu ca acum umblat la ei cu buldozere și dărămați de pe culmea dealului. Eu am ajuns prima dată acolo când avem câțiva anișori și mă duceam cu vacile prin preajmă. Erau cu mine și alți copii din sat, dar atunci nu știam noi de scrisurile alea după pietre. Mai târziu oamenii bătrâni ne spuneau că acolo e și o scriere prin semne. Mai încoace vreme a început să se discute mai mult despre treaba asta și m-am dus din nou. Semnele au rămas la fel, nu s-au deteriorat dar nu au apărut nici altele. Mi-au rămas în minte, parcă ieri le-am văzut prima dată“, a declarat Enache Ticu.

Securitatea voia să scoată comoara

Bucățile de stâncă legate într-o salbă au în mod cert foarte multe semne cărora nu le poți da o explicație rezonabilă. Ca să înțelegem ceva radem mușchiul verde de pe ele, îndepărtăm praful și facem fotografii. Acum nu mai avem nici o îndoială. Liniile sunt foarte clare, se întretaie în fel și chip, mai subțiri sau mai groase, aliniate și suprapuse în calupuri de 4-6 dungi. Trecând de la una la alta, observăm că ele se înșiră, la fel ca cele aflate lângă stâncile uriașilor, pe creasta înaltă de deal care delimitează, ca un fel de cumpănă, două văi destul de adânci. „Până în Revoluție au venit doi securiști, m-au luat și m-au pus să-i duc aici să vadă la fața locului. Au zis că sunt de la județ, de la primul secretar, dar fără să îmi dea prea multe detalii. Ne-au cercetat cu privire la ce știm despre locul de acolo, de unde știm, de unde am aflat, dacă am fost și noi să săpăm după comoară, treburi din astea. ?ia doi au zis că după ei urma să vină niște specialiști cu aparate să cerceteze acolo, să se uite acolo în pământ deoarece este ascuns ceva care este de patrimoniul național. După aia a venit și muzeograful Constantinescu, pe vremea aia director la Muzeu din Focșani. Când am ajuns cu el acolo a rămas mut. S-a închinat omul de ce a văzut acolo și a zis:«Doamne ce este aicea, aici e ceva care nu vă pot spune la toți». A fotografiat, a filmat toate pietrele și a mai spus că asemenea semne de pe bolovanii de acolo nu le poate citi decât un profesor de la Iași. Se văita că nu putea să îl aducă să vadă minunăția de acolo. El a mai spus că nu știa dacă putea să facă ceva deoarece era tare greu. Oamenii mai în glumă mai în serios săpau după comoară și acum sunt găurile pe deal pe acolo. Unii mai luau câte un pahar de țuică și se dădeau mari viteji. Tot la bătrâni am auzit cum că pe deal ar fi jucat comoara, adică la anumite sărbători importante din an iese o flacără din pământ. De comoara dacilor se vorbea mai tot timpul. Nu am auzit să se fi găsit vreodată ceva, deoarece ar fi băgată mult în pământ“, a mai spus bătrânul în timp ce răzuia mușchiul de pe stâncă pentru a scoate la iveală înscrisurile.

Zona locuită în urmă cu 6 generații

Undeva mai sus spre creasta dealului, un fag bătrân, foarte înalt și puternic, care a strâns parcă între fiecare dintre rădăcinile lui noduroase câte o stâncă cu tot felul de semne pe ea, ca un fel de cloșcă grijulie care își apără puii de primejdii. Puțin mai jos, un fag mai tânăr, este și el contagiat: ocrotește și el în poală doar o singură stâncă, evident mai mică. Pare să ne transmită un mesaj: „noi am făcut tot ce am putut. Voi ce aveți de gând să faceți?“. „În vremurile de demult acolo au locuit oameni, ce-i drept în bordeie din pământ. Locului i se zicea M?g?danu, după numele vârfului de deal. Poate de la Cuza nu au mai stat oamenii lângă comoară, au fost scoții și aduți la vale aici în sat. Păi dacă mă gândesc bine ar fi vorba de vreo 5-6 generații în urmă și cred că erau în jur de 40 de oameni. Comoara e scăldată de două păraie, C???riei pe de o parte și Dealu Roșu pe de altă parte. Acum când au văzut că ați venit în sat oamenii au început din nou să întrebe dacă nu cumva a-ți venit să căutați comoara. Denumirea veche a zonei este «La comoară». Bătrânii vremii povesteau că dacii au îngropat comoara acolo să fie spălată de cele două izvoare care ies de sub acel deal. Cei bâtrâni cred și astzi cu tărie în existența comorii dacice, doar tinerii sunt mai neîncrezători“, a mai spus Enache Ticu, uitându-se la pădurea de fag, care nu a căzut încă pradă drujbelor. O parte din pietre au fost dărămate din cauza că au fost efectuate exploatări de lemn în zonă, iar buldozerele au scormonit pământul pentru a face drum. „Erau mai multe pietre dar au fost dărămate din cauza celor care au distrus pădurea cu buldozerul acolo și distrug în continuare. Au distrus lanțul de pietre de acolo. Dacă o să bage TAF-urile și dincoace de deal se alege praful, este tare păcat de ce se poate întâmpla acolo. Ei nu știu de valoarea noastră din acel deal. Acolo zona trebuie păzită cu sfințenie, este istoria noastră, este semnul trecerii noastre pe aceste meleaguri. Cum de s-a putut ca bătrânii noștri să o păstreze până astăzi și noi nu putem. Dacă nu se intervine pentru protejarea acelei zone se distruge tot“, spune cu sufletul plin de amărăciune nea Enache.

Localnicii izgoniți de duhul comorii

O legendă veche spune că „regele Decebal, înainte de a muri, i-a blestemat pe toți cei care vor dezvălui străinilor locurile unde sunt ascunse comorile, iar cei care profanează tezaurele să nu se poată bucura, nici măcar o singură zi de o singură monedă furată”. Așa se întâmplă și aici, cei care au săpat mai mult după comoară erau alungați de spirite și tot felul de zgomote care mai de care mai înfiorătoare. „Oamenii povesteau că se duceau diverși să sape după aurul dacic, însă duhul comorii așa cum îi ziceau ei îi speria în fel și chip. Se auzeau căruțe care hodorogeau deși acolo nu era nici un fel de drum, gălăgie mare cum ar fi o gloată de oameni, urlete, țipete de te îngrozeai nu alta. Când auzeau toate acestea cei care săpau la comoară lăsa toate uneltele acolo și fugeau de le scăpăra picioarele. Se spune că sunt păzite și că sunt jurate. A fost un moș pe aici pe la noi, Drăgoi îl chema și avea vreo 80 de ani la Revoluție când a murit. El ne povestea că stătea pe acolo că își făcuse bordei și pândea comoara să se arate. Înainte de Preierul lui Sfântul Gheorghe vedea cum joacă comoara, adică iese o flacără de foc din pământ. Un alt om din sat Ionică Cruceanu, care a murit, a văzut o comoară arzând mai sus de unde este cea a dacilor, locului i se spune Poiana Largă. S-a dus acolo a pus semn și a săpat și a găsit un fel de cratiță dar veche cu cărbuni, dar la vreo 70 de centimetrii adâncime în pământ. Cică după el ar fi venit altul a săpat mai mult și a găsit aurul, dar a dispărut repede de la noi din sat“, a încheiat Enache Ticu.

Locul trebuie de urgență conservat

Prezentă la fața locului unde se află așa cum spun localnicii comoara dacilor, Gabriela Macovei cercetător științific doctor asociat la Academia Română, Filiala Iași, autor a două volume din Tezaurul Toponimic al Vrancei a rămas uimită de descoperire. „Sunt profund impresionată de aceste pietre cu semne atât de diverse și cred că merită toată atenția noastră. Aurora Pe?an, descria într-un articol intitulat Pietrele scrise din Munții Buzăului, deci dintr-o zonă din vecinătatea Văii R?mnicului, o piatră mare, plină de semne, îngropată în pământ de sute de ani. Făcând multe presupuneri, aceste semne sunt un fel de cod prin care își transmiteau astfel informații, un fel de r?boj. Altă presupunere ar fi aceea că semnele nu au fost făcute toate odată, ci pe rând, la anumite ocazii. Poate că acolo era un loc de întâlnire și procesiune periodică, și de fiecare dată, se însemna ceva pe piatră. În zonele în care au trăit dacii liberi și respectiv aici există aceste comori și tot ce se spune despre aceste lucruri ar trebui consemnate. Trebuie să se ia legătura cu specialiști care să le studieze amănunțit și să-și dea verdictul. Cu atât mai mult, cu cât, din câte am înțeles că la aproximativ un kilometru distanță de la locul acestor pietre cu semne pe ele, se află Gardul de piatră. Știu din experiență că oamenii locului au un ascuțit spirit de observație. Dacă ei spun că nu au văzut în toată zona lor, plină de păduri, stânci asemănătoare, atunci trebuie să li se acorde creditul necesar. Nu trebuie neglijată nici reacția fostului director al Muzeului de Istorie Vrancea, Gh. Constantinescu, care a fost la fața locului și a înțeles importanța deosebită a acestor pietre scrise, impulsul lui prompt fiind acela de a acționa imediat. Urgența numărul unu rămâne însă rezolvarea rapidă a pericolului pe care îl reprezintă buldozerul. șeful Ocolului Silvic este cel mai în măsură să înțeleagă și să ia sub protecție această zonă. Zona trebuie transformată într-un monument sacru. Trebuie să oprim masacrul de la comoara dacilor“, a precizat Gabriela Macovei cercetător științific doctor asociat la Academia Română, Filiala Iași.

 

Autor: Aurel Șelaru
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Accesări: 2259

Comentarii   

#1 anabentea 20-07-2010 20:44
Felicitari pentru postare, felicitari pentru articol si mai mult felicitari pentru ambitia de a scoate la lumina trecutul; istoria si legenda la un loc. Am citit articolul de cand a fost publicat in ziar si m-a fascinat!
#2 dumdorin 26-07-2010 10:36
Comoara, orice ar insemna ea trebuie sa ramana acolo unde au ascunso strabunii, pentru ca nu sunt vremuri potrivite scoaterii ei la lumina. Pamantul tarii noastre este plin de asemenea vestigii, dar oamenii vremurilor noastre nu le apreciaza si vad in ele doar valoarea materiala, pe cand acestea au un mesaj spiritual. Pana s-or imblanzi oamenii, este bine pentru ele sa ramana acolo. Este bine si pentru oameni sa nu gaseasca nicio comoara.

Pentru a comenta trebuie să vă logați