Urmele uriașilor din pădurile Jitiei

Pădurile satului Podul Trestiei, din comuna Jitia, ascund două pietre gigantice, despre care localnicii spun că ar fi azvârlite de doi copii de uriași. La locul cu pricina se ajunge destul de greu, dată fiind poziționarea geografică. Enache Ticu din Podul Trestiei, cel care știe cel mai bine legenda celor două stânci, povestște cu mâhnire că locul în cauză nu a fost atras în circuitul turistic. Gabriela Macovei, cercetător științific, doctor asociat la Academia Română, Filiala Iași, precizează că în orice legendă există un sâmbure de adevăr și că locul în cauză ar trebui protejat.

Ca să ajungi la pietrele uriașilor, de la Jitia de Jos de la Drumul Național DN2 N până în satul Podul Trestiei sunt în jur de 1,5 kilometri, iar din sat până în pădure încă 5. Enache Ticu, de 63 de ani, din satul Podul Trestiei, cel care se mai încumetă să facă drumeții prin pădure să arate lumii frumusețile locului spune că trebuie să te înhami cu multă răbdare și apă, ca să nu te... doboare văpaia. „O să vedeți că o să vă placă. Trebuie să ajungem tocmai în vârf, acolo sus. Și n-o să vă pară rău când o să le vedeți, că nu se mai găsesc nicăieri în altă parte. Stâncile sunt deosebite“, sunt vorbele lui Enache Ticu. După ce lași în urmă poiana pe care pasc vacile localnicilor, te abați pe lângă un pârâiaș și urci cu greu pe o pantă care îți taie răsuflarea. La un moment dat, dăm de un monument natural, care se înălță maiestuos în fața noastră, lăsându-ne muți de uimire. Ne uităm cu atenție, uluiți, la aceste „stânci ciudate“ cum le-a spus călăuza noastră. Cea de jos, mai mică, are un fel de c?u? decupat cu atâta precizie, încât stânca cea mare, rotunjită mult la baza ei, se suprapune perfect în adâncitura măiestrit croită, „cocoloșindu-se“ parcă în brațele celei mici. „Aici s-ar fi jucat o fată și un băiat, copiii unor uriași care au trăit pe aceste meleaguri. Se întreceau, de aici de pe creasta dealului, să arunce cât mai departe, în vale, stânci foarte mari. Una din stânci s-a așezat peste cealaltă și n-au mai putut s-o dea jos. Si așa au rămas până în zilele noastre”, spune Enache Ticu. De la aceste stânci „Îngemănate“, pleacă, în prelungire, o creastă mică de deal,? perfect dreaptă, care se intersectează, în vârf, cu sulițele razelor de soare, dar și cu poteca lată de pe creasta mare a dealului. Este bornată, din loc în loc, de mici blocuri retezate de stâncă, îngropate destul de mult în pământ. Oamenii spun că ar fi vorba de părți componente ale unui zid străvechi, care pare să coboare în vale ca o nervură. „Despre bolovanii de acolo, bătrînii ne povesteau și ei că știu de la străbunii lor. Primul a aruncat băiatul, apoi fata, iar bolovanul acesteia a rămas fix peste al băiatului ce formează un fel de statuie, un fel de apărător al acestor meleaguri pline de istorie și legendă. De la paznic până la comoara dacilor nu sunt decât vreo 700 de metri“, a mai precizat Enache Ticu.

Oamenii protejați de uriași, pentru a popula pământul

Dincolo de măreția cu care au străjuit de veacuri acea pădure, stâncile au și un corespondent într-o altă povestioară a acelor meleaguri. Enache Ticu își amintește că povestea, păstrată din generație în generație, spune că în întâlnirile lor cu oamenii, uriașii erau deosebit de blânzi și prevenitori, evitând să-i rănească sau să-i brutalizeze. „Un uriaș a dat peste niște țărani care arau aici. Și i-a luat în palmă. Neștiind ce sunt, și-a întrebat părinții: « Ce-i cu ăștia?, Lasă-i că ăștia or să ne? moștenească!». Uriașii erau mari de tot, cu ochii cât dovlecii și dinții cât fiarele plugului. Pășeau de pe un munte pe altul, făcând să se cutremure pământul. Pe lângă ei, oamenii erau ca muștele. O fetiță de uriaș a găsit un țăran care își ara pământul cu boii lui și l-a luat în palmă, cu boi cu tot, și l-a dus la părinții ei. Aceștia au sfătuit-o să nu îl rănească și să îl ducă la locul lui, căci este om și va trăi mult timp după ce ei nu vor mai fi”, mai spune nea Enache Ticu. Gabriela Macovei, cercetător științific, doctor asociat la Academia Română, Filiala Iași, care a ajuns la fața locului spune că în orice legendă e un sâmbure, sau mai mult, de adevăr. Aceasta face comparații cu diverse zone din țară unde au circulat astfel de povestiri. „Găsim mențiuni despre aceste întreceri între copiii de uriași și în alte zone din țară. Spre exemplu, literatura de specialitate care s-a ocupat de uriași înregistrează o legendă din Țara Hațegului, o depresiune montană renumită prin frumusețea ei peisagistică, situată între Petroșani și Deva, unde oamenii și acum vorbesc despre uriași: «cică o fată de uriaș a făcut cetatea de la Deva; sora ei ridică alta pe vârful muntelui Retezat. Pentru că cea de pe Retezat era mai frumoasă, fata de la Deva a aruncat cu un fier de plug, stricând și cetatea, și retezând și vârful muntelui. De aceea, muntele s-ar numi Retezat. Și mai spun oamenii că, primăvara, apele au tot dezgolit, din când în când, oase mari, de uriași»”, este de părere Gabriela Macovei. De asemenea, pentru a nu fi distruse de utilajele care exploatează material lemnos în aceste păduri, Gabriela Macovei trage un semnal de alarmă pentru ca zona cu pricina să fie de urgență conservată și protejată. Dacă pentru mulți nu înseamnă prea mult, cu siguranță turiștii ar fi dornici să vadă „urme ale civilizației uriașilor“. „Există cele două stânci uriașe de jos, care rămân în memoria bătrănilor că acolo s-au jucat uriașii și au aruncat stâncile. În momentul în care acolo ar veni niște arheologi să facă studii și să se vadă dacă acele creste de la Podul Trestiei, care sunt pavate, nu cumva fac arte dintr-un complex, dintr-o veche cetate. Să nu trecem ușor peste aceste lucruri și să le trimitem într-un fel de derizoriu, că sunt doar niște stânci și atât. Să nu se mai intre cu utilaje în zona respectivă, să fie conservată“, a spus Gabriela Macovei.

Schelete umane de 2,4 metri

Ca argumente plauzibile, Gabriela Macovei, spune că mărturie stau osemintele descoperite de-a lungul vremii în zone învecinate cu Podul Trestiei. „Uneori apar și dovezi concrete, cum ar fi necropola cu schelete de uriași de la Scăieni, unul din cele mai vechi sate din munții Buzăului. În presa scrisă a apărut această știre de senzație despre schelete uriașe, în jur de 2,4 m și chiar mai mult, descoperite întâmplător, când s-a săpat o colină pentru a se planta o livadă de meri: «dau de o căpățână de om mare cât un dovleac de prăsilă. Nici că mai văzusem așa ceva. Ne uitam toți cruciți. Sap mai departe și dau și de niște oase de la picioare, cât aracii de vie. O namilă de om fusese răposatu’. Noi știam că aici, demult, fusese un sat tătărăsc, bătrânii vorbeau și de oameni înalți ca brazii, dar credeam ca e doar o vorb. Uite ca nu a fost doar vorb㻓, a mai spus Gabriela Macovei.

Un articol de Aurel Șelaru
Foto. Marian Găloiu

Accesări: 1682

Comentarii   

#1 dumdorin 27-07-2010 14:57
Buun! Deci am inca un obiectiv de vizitat la Podul Trestiei.

Pentru a comenta trebuie să vă logați