Și ei au fost eroi

În aceste zile se împlinesc 94 de ani de la ceea ce a fost Bătălia de Crăciun sau Weihnachtsschlacht cum au numit-o germanii deoarece acţiunile ei s-au desfăşurat în zilele Crăciunului catolic. Câţi dintre cei de azi mai ştiu despre această bătălie din timpul primului război mondial, sau câţi au aflat despre ea în condiţiile în care în cărţile de istorie nu prea este amintită?

Bătălia de la Râmnicu Sărat (Weihnachtsschlacht) a ţinut şase zile şi a fost cea mai mare bătălie din perioada retragerii armatei române din iarna anului 1916. Frontul romano-rus era ocupat în aripa dreaptă de români, iar în aripa stângă de ruşi. Românii ocupau poziţiile de munte şi de dealuri, de la muntele Furul până la Racoviţeni, cu trupele grupului Râmnic al armatei a II-a.  Ruşii ocupau partea cea mai importantă a frontului cu mai multe corpuri de armată şi cu o numeroasă cavalerie.

 Ne întrebăm şi acum, după aproape, un veac  cum de o bătălie aşa însemnată în care şi-au pierdut  viaţa mii de soldaţi români, ruşi şi germani a fost  trecută sub tăcere, atât de autorităţile comuniste cât şi de cele postdecembriste. Simplul fapt că armata română a fost învinsă  şi a trebuit să se retragă pe linia Siretului nu explică acest lucru. Şi ei sunt eroi. Nu şi-au dat viaţa degeaba şi noi ar trebui să-i  cinstim cum se cuvine. Nu sunt cu nimic mai prejos decât cei ce au luptat la Mărăşeşti- Mărăşti-Oituz. Faptul că autorităţilor  comuniste  nu le pica bine ca opinia publică să ştie despre trădarea ruşilor din timpul acelor zile de urgie nu poate  fi scuză celor de azi să nu-şi cinstească eroii. Vintileasca, Bisoca, Jitia, Chiojdeni, Dumitreşti şi Bordeşti sunt localităţile în care în aceste zile ar fi trebuit comemoraţi eroii noştri, cei ce şi-au dat viaţa pentru înfăptuirea idealului tuturor românilor:  “România Mare”.

Luptele eroice sunt descrise de Constantin Kiriţescu în lucrarea Istoria razboiului pentru intregirea Romaniei 1916 - 1919 lucrare din care redau câteva fragmente spre aducere aminte.

La 22 decembrie bătălia s-a dezlănţuit pe întreg frontal armatei a IX-a germane. La extrema  stângă, corpul alpin bavarez , operând în munţi căuta să facă legătura cu dreapta armatei I-a austro-ungare de sub conducerea arhiducelui Iosif.

Timp de trei zile, alpinii germani şi austrieci sunt ţinuţi în loc de diviziile 3, 1 şi 6 ale armatei române.  Divizia rusă Zamurskaia a ocupat Vintileasca şi Între Râmnice(Jitia de sus), la dreapta românilor.

Pe 25 decembrie , trupele ruse din divizia Zamurskaia părăsesc poziţiile şi lasă descoperită aripa dreaptă a diviziei a 3-a române. Germanii ocupă Dealul Sării, Vintileasca şi Între Râmnice. O companie din regimental 22 a ocupat şi apărat dealul de la cota 854(Dealul Roşu), luptând cu baioneta , până ce toţi soldaţii împreună cu comandantul lor au fost ucişi.

 Cine au fost aceşti eroi? Ce ştim despre ei? Ce spun cărţile de istorie? Nimic. Sunt doar o amintire uitată pe undeva prin memoria celor ce nu mai sunt printre noi.

Luptele au continuat şi pe 26 decembrie la Spidele, pe delurile Şonticari şi Marghiloman. Dealurile sunt cucerite de germani şi românii se retrag pe dealul Ferului. Ruşii au trimis în ajutor de la Dumitreşti o brigadă de cazaci din divizia Tuzemna cu o baterie de tunuri de munte. Aceştia s-au retras imediat după angajarea în luptă  cu muzica în frunte.  Prin golul produs , inamicul înaintează printre cele două divizii române , ale căror aripi le întoarce şi ocupă Spidele şi dealul Ferului. Regimentul 4 vânători, care reocupase printr-un contratac dealul Şonticari după o luptă înverşunată e silit să se retragă cu  mari pierderi.

Bateriile de artilerie ale diviziei 1-a române dezlănţuiesc un violent foc de baraj asupra duşmanului şi-i opresc înaintarea. Comandantul român trimite la contraatac un batalion din regimental 16 de rezervă. Sub protecţia lui se reconstituie resturile răzleţe ale regimentelor 4 vânători şi 27 şi atacă cu vigoare pe duşman. Satul Spidele e recucerit. Românii atacă dealul Ferului în flancul stâng  şi în spate şi îl reocupă. Susţinute de artileria regimentului 21, trupele române înaintează şi atacă acum dealurile Şonticari şi Marghiloman. Năvala românilor au încurajat pe cazaci , care au revenit . Spre seară, dealul Şonticari e recucerit şi situaţia e restabilită aproape peste tot, după o zi de violente lupte şi de pierderi sângeroase. Ziua de 27 decembrie aduce un nou atac al armatelor germane întărite între timp. Divizia Zamurskaia se retrage spre Dumitreşti  şi până seara dealurile Şonticari şi Marghiloman au fost pierdute de armata română. Comandantul rus consideră bătălia pierdută şi dă ordinul de retragere generală. Divizia 6-a română, rămânând cu flancul stâng în aer, primeşte şi ea ordin de retragere. Divizia 1-a , cu toată lupta victorioasă pe care a dat-o în cursul zilei, a rămas izolată, prin retragerea diviziei a 6-a şi a trebuit să se retragă şi ea.

La 28 decembrie retragerea grupului Râmnic este generală şi astfel s-a mai scris o pagină de istorie. Faptul că ruşii n-au avut intenţia serioasă să ţină cu orice preţ acestă linie a obligat armata română să considere rezistenţa pe fronta Râmnicu Sărat ca o etapă provizorie şi să procedeze la organizarea frontului pe linia Caşin- Clăbuc Purceleşti –Siret.

În zonă a fost instaurat un regim de ocupaţie ce a durat doi ani, populaţia suportând atrocităţile ocupanţilor.  Despre aceste atrocităţi aminteşte şi Nicolae Giurcă în Monografia comunei Dumitreşti făcând referire la amintirile tatălui său, flacaiandru în acele vremuri.  Nemţii au luat clopotele de la ambele biserici pentru a le transforma în gloanţe, au pus populaţia să culeagă fructe de pădure pe care le trimeteau in Germania. În zona curţii boiereşti au făcut un lagăr de prizonieri, unde nefericiţii prizonieri români au murit cu zecile , cu sutele poate, de tifos exantematic, de foame şi de mizerie.  Printre nefericiţii morţi aici era şi un dumitreştean care a fost răpus de tifos exantematic. Familia care ştia toată tragedia , n-a primit nici măcar cadavrul pentru a-l înmormânta creştineşte [1].

În Dumitreştii de sus, pe câmpul din capătul din dreapta se ridică stingher din mijlocul gaterelor arse de foc şi rugină, hornul de fier, rămăşiţă de prisos a fabricii de cherestea, căreia „aliaţii” noştri ruşi i-au dat foc în iarna anului 1916. Şine de fier, piese izolate împestriţează locul [2].

În Chiojdeni, pe un tăpşan deasupra şoselei, e biserica, în mijlocul crucilor strâmbe, alături de cimitirul eroilor căzuţi cu cinste pe Dealul Duiului din faţă în acele zile groaznice [3].  

Conform mărturiilor unor localnici din  Chiojdeni, la Cătăuţi, Spidele şi în alte locuri de pe aceste dealuri, încă se mai cunosc urmele tranşeelor şi luptelor din acele zile. Un loc aparte îl constituie La morminte, un loc uitat în pădurile din zonă unde sunt îngropaţi eroi ai acelor vremuri.

În dealul Găloieştilor, la Muşuroi, vechile tranşee amplasate în buza dealului, cu deschidere către Râmnic spre Al. Odobescu îşi păstrează şi azi forma intactă ca acum un veac, parcă aşteptând să apară inamicul de undeva din vale.  Puţin mai încolo, la marginea drumului ce duce la Vizitari, locul unde era popota ofiţerilor stă şi azi mărturie trecerii vremii. Sunt locuri ce unora nu le mai spun nimic, dar care ascund în spate atâtea şi atâtea evenimente din istoria noastră recentă şi condamnată la uitare.    

În amintirea celor cazuţi în primul război mondial, a fost ridicat în anul 1933 un mic monument ce a fost amplasat în centrul satului Jitia şi a fost inaugurat la data de 1 iulie 1934, în prezenţa veteranilor comunei şi a oficialităţilor din Plasa Râmnic.

 Sunt inscripţionate pe monument numele a 36 de localnici; nu se stie când şi de către cine, în spaţiul protejat al monumentului au fost aduse şi depozitate cahle de ceramică, pietre de capatâi la mormintele unor soldati germani, descoperite de localnici pe dealurile ce înconjoară comuna .

(http://www.vrancea.djc.ro)

La Dumitreşti a fost ridicat de asemenea un monument în satul Poieniţa. Initiativa ridicării acestui monument aparţine învăţăorului Nicolae Capriţopol şi a fost construit prin subscripţie publică.

Monumentul are înălţimea de 8 metri şi este realizat  sub forma unei cruci de mari proportii, pe un soclu de piatră cu beton. Crucea a fost construită din beton pe un schelet metalic, sub coordonarea constructorului localnic Tudor Bulgaru.

Pe frontonul principal putem citi în partea superioară inscriptţa: “Celor dragi şi scumpi/Recunoştinţă veşnică”. Pe cele patru laturi ale monumentului sunt inscripţionate numele celor căzuţi în razboiul de independenţă şi în primul razboi mondial din Dumitreşti

Monumentul a fost inaugurat în anul 1936.

La Bordeşti, a fost ridicat un cimitir al ostaşilor români şi germane  între anii 1930-1932, initiatorii fiind: Societatea Cultul Eroilor Comitetul Central Bucuresti, cu concursul Provincial-Verband Hannover Volksbund Deutsche Kiegsgraber Fursorge.

Inscripţia săpată în marmură, amplasată  pe unul din stâlpii portii de la intrare, informează că „Aici odihnesc ostaşii români şi germani cazuti pe aceste locuri în razboiul 1916-1919”.

 

 

 

 

 


[1] Nicolae Giurca- Monografia comunei Dumitreşti

[2] George Tătulescu- Valea Râmnicului 1924

[3] George Tătulescu – Valea Râmnicului, 1924

 

Accesări: 2256

Pentru a comenta trebuie să vă logați