Interviu cu doamna Lidia ( Rodica) Năstase

În toamna lui 2011 am avut onoarea să mă întâlnesc cu distinsa doamnă Lidia (Rodica) Năstase, nepoata marelui folclorist Alexandu Dobrescu, căreia i-am luat un interviu despre Dumitreştii de altădată. Născută în anul 1926 într-o familie de intelectuali dumitreşteni,  doamna Rodica îşi aminteşte cu nostalgie şi regret de unele momente şi cu dispreţ faţă de perioada când armata sovietică a ajuns la Dumitreşti  să ne elibereze de sub jugul fascist. Redau mai jos relatarea distinsei doamne ce a trecut în nefiinţă în primăvara lui 2012.

Veneau din toate părţile, ca vulturii, aşa venea... morţi de foame şi nespălaţi. Dinspre Nereju trecuse munţii un colonel, Petrică Ţârulescu, împreună cu compania lui. Când au auzit de ruşi, s-au dezbrăcat de hainele militare şi s-au cazat ca ţărani pe la curţile oamenilor. Colonelul a îngropat banii regimentului aici sub nucul din fundul curţii. N-a ştiut nimeni de ei. După ce au trecut ruşii s-a întors şi i-a luat.

La noi în curte era multă lume. Mama a  tăiat doi porci de frică să nu-i ia ruşii şi i-a făcut chiftele. Am mâncat numai chiftele. Un colonel rus cu vipuşcă roşie l-a întrebat pe tata ce este cu atâta lume la noi, apoi a strigat: „ A! Esti burjui?” Cu greu i-a explicat tata că suntem o familie numeroasă şi că toţi sunt rude cu noi.

În casa noastră de la drum îşi instalaseră comandamentul şi aici veneau cei ce jefuiau prin comună. Au adus maşina lui Zamfirescu   ( fordul vişiniu) în curte încărcată ochi cu borcane cu dulceţuri şi gemuri. Şi mâncau. Cu mâna mâncau...

Umblau rusoaicele legate la cap şi nespălate pe stradă. Tata m-a chemat la gard şi mi-a zis: „Uite, tată, armata eliberatoare! Să n-o uiţi niciodată!”. Şi n-am uitat-o...

Peste drum de noi era magazinul lui Mihăilescu, (fostul Becas) magazin destul de mare  unde găseai de toate. L-au spart ruşii şi au furat tot. Se îmbrăcau rusoaicele în cămăşi de noapte peste pufoaice şi mergeau pe stradă. Mergeau îmbrăcate în nişte chiloţi gogoşari pe care îi furaseră din magazin.

Cum la noi în casă era Comandamentul, aici se dădeau cele mai mari chefuri. Au furat ţuica lui Zamfirescu şi beau direct din găleţi. Atunci am văzut pentru prima oară cum un rus beat a muşcat dintr-un pahar. Era plin de sânge şi râdea. M-am îngrozit. Asta a fost civilizaţia adusă de ruşi.

Într-o zi au intrat peste  Caterina Popa, dar acasă la ea erau şi cei doi fraţi cât bradu’ întorşi recent de pe front. Aceştia i-au dat o mamă de bătaie rusului şi l-au aruncat în stradă. Seara, treceau ruşii pe stradă şi trăgeau cu armele în casele oamenilor. Ca să nu păţim ceva, tata ne-a dus peste gârlă pe un pârâu unde am stat ascunşi o săptămână cinci fete şi un băiat. Ne aducea în fiecare zi mâncare şi noi stăteam acolo, murdari ca vai de noi.

Într-o zi una din fete a ieşit să se spele la gârlă şi un rus care trecea călare pe drum a văzut-o. S-a luat rusul după ea, dar mama care ne păzea din curte i-a ieşit înainte şi a început să ţipe. S-a luat după mama, i-a pus puşca în piept şi a dus-o până în grădină. Mama a făcut un atac de frică şi de atunci a rămas cu o bâţâială la o mână. Noi am fugit pe pârâu la deal până în dealul Lupoii la Toma Calotă. L-am strigat pe nea Toma şi a ieşit din grajd cu puşca de vânătoare. Ne-a băgat în casă şi ne-am spălat. Casa era goală. Îşi îngropase toate lucrurile de frica ruşilor. A doua zi a venit tata şi ne-a luat. Când nu ne-a găsit pe pârâu şi-a dat seama că am urcat la nea Toma. Asta a fost prietenia Sovietica.

Accesări: 1425

Pentru a comenta trebuie să vă logați