Despre comori blestemate

 

comoaraPământul Dumitreştilor ascunde multe comori ce stau neştiute în locuri în care nici nu te aştepti şi multe dintre ele vor rămâne îngropate poate pentru totdeauna , azi nemaiexistând precupări privind căutarea lor.

Studiind la Arhivele Naţionale din Buzău fondul Preturii Plăşii Dumitreşti, am constatat că între anii 1831 şi 1839 există mai multe rapoarte trimise de vătaful Plaiului Râmnic către ocârmuire privind comori de pe teritoriul comunei. Din păcate, documentele fiind scrise în chirilică, n-am reuşit până la această oră să descifrez şi să aflu ce poveşti şi întâmplări uimitoare se află în spatele acelor rânduri.

Erau oare pe vremuri mai multe comori decât în ziua de azi? De unde aveau aur dumitreştenii? De ce le îngropau şi uitau de ele? Sunt doar câteva întrebări pe care ni le putem pune şi la care putem găsi raspunsul destul de uşor. În primul rând, locuitorii Dumitreştilor nu erau chiar aşa săraci, ei fiind moşneni cu oarece stare încă de la începuturi. De asemenea, se ştie că pe apa Râmnicului, mai sus de Jitia, se extrăgea aur şi argint, când de ruşi, când de alţi cotropitori ce au călcat zona. Este imposibil ca locuitorii văii să nu fi avut şi ei asemenea preocupări. Posibil ca numeroasele incursiuni ale tătarilor[1], turcilor şi mai târziu ale ruşilor şi austricecilor care la 12 iulie 1728, ştiindu-se de munca rudarilor din zonă[2] vor studia apa Râmnicului, să îi oblige pe locuitorii văii să ascundă aurul prin locuri tot mai diverse şi uşor de recunoscut. Multe din aceste comori rămâneau ascunse, cei ce le îngropau pierind sau luând drumul pribegiei. Cum nu se puteau despărţi aşa uşor de banii strânşi cu trudă, unii dintre ei aruncau asupra comorii diferite blesteme ce aveau să îi urmărească pe cei ce le dezgropau.

Posibil ca mulţi dintre noi să fi auzit poveşti despre comori blestemate, poveşti pe care le-am şi crezut atunci când eram copii. Voi povesti în rândurile următoare despre comoara babei Biţilica, locuitoare a satului Găloieşti încă de la începuturi. Totul a început într-o primăvară când pomii atârnau încărcaţi cu flori şi oamenii arau prin livezile satului. Ţin mine, aram în acel an la mătuşa Măriora chiar aici în sat, iar eu, copil fiind, îmi pierdeam timpul scormonind ţărâna proaspăt întoarsă de brazda plugului. Parcă aud şi acum vorbele mătuşii când m-a întrebat: „Ori cauţi comoara Biţilichii acolo în pămâmt?”. Am ciulit urechile la auzul acestor vorbe şi mătuşa n-a mai scăpat de mine până când nu mi-a povestit despre ce e vorba.

Povestea că pe la începutul veacului s-a întâmplat ca într-o seară de vară, Biţilica să intârzie prin lanul de porumb cu oarece treburi când, chiar în faţa ei au început să joace nişte vâlvătăi albăstrii. N-a durat mult până s-a dezmeticit şi şi-a dat seama că este vorba despre o comoară. Credea baba că i-a pus Dumnezeu mâna în cap, dar nu era aşa.

Când totul părea să meargă bine a început dezastrul. În câteva săptămâni a rămas fără lighioane pe bătătură, ele murind una câte una. Apoi i s-au îmbolnăvit copiii. Văzând că nu-i de glumă a apelat la o decântătoare. De la ea a aflat că totul i se trage de la banii necuraţi pe care îi găsise şi a fost sfătuită să scape de ei nu înainte de a face câteva descântece.

Întoarsă acasă, Biţilica a luat restul banilor şi i-a îngropat la rădăcina unui cireş unde stau şi în ziua de azi. Anii au trecut, baba a trecut şi ea la cele veşnice, din cireş n-a mai rămas nici măcar cioata, dar nimeni n-a mai avut curajul să sape după bani. Ani de-a rândul am încercat sa aflu cam în ce loc se afla cireşul, dar nimeni n-a vrut să-mi spună, de frică să nu păţesc ceva rău.

Despre altă comoară blestemată povestea Banu Găloiu cu mulţi ani în urmă. Se întorsese de la Necule pe înserate în ajunul sărbătorii Constantin şi Elena. Cum caii erau flămânzi a ieşit cu ei la păscut la marginea satului pe şanţ. Pe atunci, drumul ce urcă în Găloieşti avea alt traseu, cel actual datând de prin anii ’60. Cum păşteau caii sub lumina stelelor de primăvară, numai ce, de partea cealaltă a locului, în buza   malului spre pârâul Olandra, o flacără şi-a făcut apariţia jucând în noapte. Nici n-a început bine să joace vâlvătaia comorii că au şi început să se audă dinspre ea râsete, chiote, icneli şi alte sunete ciudate şi înfricoşătoare.

S-au speriat caii, s-a speriat şi Banu şi în graba mare a pornit spre casă nu înainte să observe cum în jurul comorii dansau nişte fiinţe ciudate cu coarne şi coadă. Ce reprezentau acele fiinţe ne putem da lesne seama, dar oare cine şi în ce împrejurări ascunsese acolo comoara şi o dăruise diavolului? Nu vom afla niciodată.

Povestea tot Banu că au încercat unii săteni să sape comoara, în zadar însă căci dracii ce o păzesc nu au permis nimănui să o scoată, mutând-o dintr-un loc în altul să nu fie găsită.


[1]Voievodul Vintilă Vodă s-a luptat cu tătarii la Vintileasca.

[2]Prof. Alexandru Gaiţă ,Cine sunt, de fapt, ţiganii din curbura Carpaţilor ?

Accesări: 2797

Pentru a comenta trebuie să vă logați