DEVĂLMĂŞIA ÎN DUMITRESTI

 

Populaţia rară, pământul din belşug, necesităţi de trai destul de modeste, lipsa de cerere pentru produsele gospodăriei ţărăneşti, sunt factori care concură la practicarea proprietăţii de grup asupra pământului.

Moşnenii trăiau modest, îşi produceau in casă aproape tot ce aveau nevoie. O prăjină - două de cânepă sau in, dădea(u) materia primă pentru pânzeturi, câteva oi dădeau lâna pentru stofă şi ţoale. Femeile prelucrau acestea, războaiele de ţesut aflându-se la cinste în iventarul gospodăresc.

Nu cumpăra nimeni fructe şi interesul pentru plantări de livezi nu era motivat. Câteva mere, puse la baza clăii de fân, ceva poame şi prune opărite asigurau consumul pe vremea iernii. Pentru atâta lucru nu era nevoie de livezi. Culegeau pomi răzleţi ieşiţi din flora spontană, in cel mai fericit caz altoiti acolo unde iesiseră cu altoi de meri domnesti sau cretesti. , ' ' ' '

Poate ceva mai mult interes prezentau câţiva pruni în vederea fabricării unui cazan - două de rachiu, nici acesta căutat şi cumpărat de nimeni. De altfel preferinţa moşnenilor era pentru vin, Dumitreştiul fiind o adevărată mică podgorie.

Nu avea rost să fie împărţită moşia pentru necesităţi atât de modeste şi ca atare oştenitorii "descălicătorilor" au păstrat proprietatea de grup, proprietatea obştească, denumită devălmăşie.

Păşunea, îaneaţa, pădurea au fost din vechime şi au rămas in devălmăşie până pe vremea bunicilor noştri. În vetrele de sat, locurile de casă, grădinile, poate livezile puţine şi viile, vor fi fost stăpânite individual munca investită pe acestea impunând ca cel ce a semănat să şi culeagă. Logic aşa va fi fost, dar dovezi scrise nu avem. O parte din izlazurile de azi sunt vechile păşuni folosite în devălmăşie de înaintaşi. Pe măsură ce se fac simţite relaţiile economice de piaţă, ale orânduirii capitaliste, ce se dezvoltaseră cu precădere la oraşe, începe să se simtă interesul pentru a vinde produse ale gospodăriei ţărăneşti devenite

marfă. Credem că în primul rând ţuica de prune a început să fie căutată, de unde interesul pentru plantare de livezi 1 începe să să vândă şi să se cumpere pământ, deocamdată între

moşneni. Faptic însă, proprietatea în devălmăşie era o proprietate de grup, deci nu se puteau vinde şi cumpăra parcele din ea. Proprietatea se moştenea de către descendenţii unui moş comun de unde şi denumirea de mosneni". Se cunostea trunchiul comun din care proveneau mostenitorii.

Astfel, o moşie se putea împarti între familiile ce formau devălmăşia după numărul de moşi. Apare astfel noţiunea de ,,moş", desemnând a câta parte din moşie se cuvine descendenţilor dintr-un moş comun.

Într-un act de danie în 1763 se folosesc termenii de "un moş" sau "o jumătate de moş" desemnând partea de moşie ce se cuvenea unei familii din cele ce alcătuiau "devălmăşia"

Termenul de "moş" indicând o câtime din moşia ce alcătuia devălmăşia - moşia - îl întâlnim încă de la jumătatea secolului al XVlll-lea, iar acum nu începuseră vânzările şi cumpărările de teren între moşneni.

Vor mai trece aproximativ o sută de ani până când interesul faţă de pământ va creşte şi va începe să se cumpere şi să se vândă pământ între moşneni.

1 Tatăl meu spunea că bunicul Panaete Giurcă, născut in 1 858, a fost printre primii care negustorea ţuica personală sau strânsă din sat, pe care o ducea cu carele la Brăila.

2 G. Tătulescu indică 5 moşi mari

3 "0 asezare" .... , p. l 5 1

E o lungă perioadă de tranziţie între proprietatea obştească, de grup, devălmăşia, şi proprietatea individuală - care se înfiripează treptat, devenind dominantă abia la sfârsitul secolului al XIX-lea. , Un act din 1 8494 consemna că Trandafir Lungu-Giurcă - a

cumpărat de la Toader Scarlat Bucureşteanu 7 stânjeni de pământ din moşia Proculeasca din Biceşti de Sus. E un început, e un proces în curs de desfăşurare? Nu putem preciza, am crede că era mai degrabă un proces ceîncepuse nu de mult, cazurile de vânză.ri şi cumpărări între moşneni fiind acum destul de rare.

Se petrece însă un fapt care grăbeşte destrămarea proprietăţi devălmaşe după 1 850. Înfiriparea Dumitreştiului ca mic centru commercial atrage străini, negustori în primul rând, care se stabilesc aici ca hangii, cârciumari, brutari etc. Oameni ageri, îşi dau seama de importanţa pe care o are pământul şi se căsătoresc cu fete de moşneni devenind astfel

devălmaşi, egali în drepturi cu vechii moşneni. Astfel, un Matei Manole, negustor ardelean, ce venea cu coropca la bâlciuri se căsătoreşte cu fiica preotului Manolache Roşea, moşnean la origine, ia în stăpânire ayerea destul de însemnată a fetei preotului moşnean, îşi trage deoparte sfoara de moşie din zestrea sotiei -poate fusese scoasă din devălmăşie chiar de preot înainte - şi pune bazele unei familii Manolescu (din Manole - eseu) stăpânind el şi urmaşii săi o bună parte din ţama Blidarilor.

Aceeaşi situaţie şi cu o rudă a acestuia - poate chiar la îndemnul lui - Neculai Tatu Brutaru - fondatorul familiei Tătuleştilor - care vine şi se căsătoreşte cu faţa lui Trandafir-sin-Vasile Lungu - Giurcă - luând ca zestre: hanul de pe vale, teren mult în vatra satului ,.plus teren din moşia Biceasca sau Proculeasca" Manoleştii şi Tătuleştii devin cei mai bogaţi oameni de la central comunei, sunt şi negustori pricepuţi. câştigă bani şi încep să cumpere de la foştii moşneni partile ce moşteniseră. Devălmăşia se destrămase, dar nu dispăruse cu totul. Rămăseseră izlazurile, parte din păşuni şi pădurea.

4 actul original se află în posesia autorului

În listele împroprietăriţilor de la 1 865, după Legea agrară la rubrica ,.proprietari" sunt consumate ambele forme de proprietate: ,,mosneni devălmasi", dar si ,,mosneni individuali" , , , 1

În 1 888, un strămoş, negustor bogat, revenit moşnean prin căsătorie, dă în judecată 32 de moşneni acuzându-i că au împrejmuit "40 de pogoane de pământu izlazu din trupa moşiei Dumitreşti de Josu"5 Judecătoria hotărăşte: ,,moşnenii din comuna Dumitreşti a desfiinţa

imprejmuirea. . . . şi a lăsa liberă păşunea de toţi moşnenii devăhrui�ie aşa după cum au fost din vechime"Totuşi izlazul Dumitreştilor de Jos, care nu putea fi decât pe dealul

Dosului sau în ţama Blidarilor s-a parcelat - când nu ştim - oricum, înainte de Primul Război Mondial.

O altă lovitură primeşte devălmăşia din înseşi Legea împroprietăririi din 1 865, când clăcaşii de la Dumitreşti primesc pământ pe loturi individuale, în primul rând din exproprierea moşiilor bisericeşti, dar şi din cele ale moşnenilor devălmaşi. Numărul proprietarilor individuali creşte, iar cel al devălmaşilor scade până la disparitia definitivă înainte de 1 906.

Dezvoltarea economiei de piaţă în ţară face să apară negustori care cumpără şi produse ale gospodăriei ţărăneşti, în primul rând ţuică, dar şi lână, brânză, vite pentru sacrificat în abatoare, populaţia în continuă creştere a oraşelor cerând ce se producea aici.

Începe să se producă pentru· piaţă, se înmulţesc în primul rând livezile de pruni, se cresc mai multe animale pentru lapte, brânză, piei.

Proprietatea în devălmăşie era acum depăşită, ea constituia chiar o frână în dezvoltarea productiei de marfă pentru piaţă. Proprietatea individual dirijată de interes economic, cerea ca acel ce seamănă să-şi culeagă, cine muncea si mesterea e călăuzit de legea beneficiului, cei mai întreprinzători . .câştigând mai mult.Două inventare ale bunurilor a două gospodării ţărăneşti sunt elocvente pentru a arăta alunecarea gospodăriei ţărăneşti spre productia destinată pieţei. Inventarul făcut la moartea lui Trandafir sin Vasile Lungu în 1863, consemna: 4 boi, 2 vaci, un mânzat, o iapă, 4 capre şi 1O oi, deci destule animale, dar numai pentru nevoile gospodăriei, brânza şi mieii, lâna încă nu se cereau la piaţă. Acelasi inventar consemna mai departe: 2 buti cu vin, 1 cadă, 1 cazan de aramă cu toate ale lui, deci nici vin, nici ţuică mai mult decât se consuma în gospodărie.

Cu numai 36 de ani mai târziu, un alt inventar întocmit de moştenitori la moartea lui lgnat Dinu Buzatu, negustor proprietar de două mori, han, cârciumă şi desigur destul pământ consemnează 7 vite mari, 6 cai, 34 de porci, deci mai multe vite, iar numărul porcilor spune singur că erau crescuti pentru a fi vânduti, e însă impresionant numărul de : căzi -22, 37 burie ("boloboace a câte 45-70 vedre), 2 buti a 600 vedre + 384 vedre ţuică veche + 180 vedre vin vechi.

Erau acum în inventar: 2 pluguri de fier, 4 căruţe pentru boi + 2 căruţe ungureşti, 2 cazane de rachiu (unul de 200 litri, altul de 140) etc.

E clar, pentru 22 de căzi trebuia livadă nu glumă, numărul de care şi pluguri arată că o parte de pământ devenise arabil. Proprietatea în devălmăşie era depăşită şi apusă pentru totdeauna, noile relatii economice n-o permiteau.

Proprietatea individuală cu legea de fier - cointeresarea materială - a condus la mărirea productiei de animale, fructe, alimente destinate vânzării, dar a avut şi reversul ei: îmbogătirea unora şi sărăcirea altora, sărăcire ce a continuat să se accentueze pe măsură ce numărul populaţiei creştea şi loturile individuale se f'arâmiţau, micşorându-se de la o generaţie la alta, conducând la plecarea spre oraş în căutare de muncă, migratie începută după Primul Război Mondial, continuată între cele două războaie şi ajunsă la depopularea satelor de tineret după cel de-Al Doilea Război Mondial, în special după colectivizarea forţată a agriculturii făcută după 1960.

15

Vom încerca în cele ce unnează să arătăm cum au dispărut în timp unele din vechile familii de moşneni, cum se explică faptul că între dumitreştenii de astăzi, puţini îşi cunosc - sau recunosc - înaintaşii. Numele Dumitreşti, evident, nu poate deriva decât de la un Dumitru sau un Dumitrescu. Nu poate fi acceptată varianta tradiţională că numele ar veni de la un Dumitru Borcan, venit din altă parte şi întemeind aşezarea de aici. Admiţând că s-a stins numele de Borcan sau s-a derivate de la prenumele Dumitru-Dumitreşti ar trebui să admitem că numele nu datează decât de la începutul secolului al XIX-lea, când apar menţionaţi în acte prima dată Dumitru Borcan şi fraţii săi.

Numele de Dumitreşti este însă mult anterior acestei date, derivarea numelui venind de la un alt Dumitru sau Dumiirescu ce a trăit mult înainte. în adevăr, în Viata lui Ion Bucuresteanu din 1762 mai 18, depune mărturie ,,un unchieş Stan Dumitrescu de ani '90'. Acest "unchieş Dumitrescu" se născuse deci în jur de 1670 când numele familiei pe care îl poartă era probabil mai răspândit.

Familia purtând acest nume a dispărut între timp, lucru firesc dacă gândim că s-ar fi putut să nu aibă descendenţi în linie bărbătească ceea ce e firesc şi frecvent, dar la fel de firesc e să luăm în consideraţie faptul că schimbarea de nume era un lucru frecvent în trecut în satele comunei noastre.

Un exemplu: cel mai populat sat de la centrul comunei, Giurcari, nume provenind de la strămoşii mei care erau desigur majoritari – numeric în acest sat, nu mai are nici un locuitor să poarte acest nume. Urmaşii se vor întreba, al cui nume îl poartă satul, deoarece nu mai e nici un Giurcă în sat şi nici măcar în comună. Nu mai sunt de Giurcă în Giurcari, după cum nu mai sunt de multă vreme Dumitrescu la Dumitreşti. Socotim necesar să urmărim cum s-a făcut schimbarea de nume şi ce urmări a avut ea în denumirea satelor şi locurilor.

Vom lua în discutie doar câteva cazuri pentru care avem documente doveditoare mai grăitoare provenind de la cele mai vechi ce nu sunt cunoscute.

O numeroasă familie de mos. neni cu numele Bucures. teanu e întâlnită în acte şi documente provenind cu puţin înainte de 1800 încoace.

Înainte de aceasta familia se numea Neniu, asa' cum rezultă dintr-o Viată'din 1762.

Unul dintre moşnenii familiei Neniu reprezintă într-un proces tinut la Divanul din Bucureşti în 1793 interesele obştei.

Rămâne mai mult timp la Bucureşti, intră într-o vreme chiar slugă la un boier care-i înlesneşte intrarea la Divan şi când se întoarce, după probabil, un an, acasă devine Neniu "bucureşteanu", porecla având totdeauna o mai puternică circulaţie decât numele, descendentii se vor numi Bucureşteanu, nume des întâlnit şi acum.

O mai veche spiţă - arbore genealogie- consemnează că din Fătul ot Bordeşti, cel care în 1656 cumpărase alături de alţi moşneni o parte din moşie erau pe la 1800 descendenti moşneni purtând numele de Stănileşti, Roscari sau Rosculesti, Mihalcea si Mihălcica deci trei familii cu descendent.i numerosi.

O mai pronunţată diversificare de nume întâlnim în cazul unei alte ramuri de moşneni care, deşi provin dintr-un trunchi comun, capătă pe parcurs nume diferite, în special prin derivarea numelui urmaşilor după numele de botez, deci după prenume şi nu după numele de familie.

Numele era cel pe care îl declara tatăl la naşterea copiilor sau cel pe care i-l atribuia satul, după numele înaintaşului. E cazul cu numele moşnenilor Giurcă probabil cel mai vechi, dacă

dă numele satului, dar care e întâlnit si ca: Lungu, Târu, Trandafir.

Astfel, într-un zapis din 28 martie 18 15, moşnenii Lungeşti în număr de 8 semnează cu nume diferite, numai 3 cu numele Lungu, 3 cu numele Calotă s. i 2 cu Cret.u .

Cei care continuă să poarte numele Lungu după 1800 vor semna şi se vor numi şi Giurcă şi Lungu: bunicul meu Panaete în 1859 se numeşte Giurcă, iar fratele său geamăn Arghir se va numi Lungu.

Din cei 8 frati ai tatălui meu, 6 vor purta numele Giurcă, iar doi pe cel de Târu. '

În sfarsit, din această stirpe Giurcă-Ţâru, Lungu se desprinde şi numeroasa familie a Trandafireştilor bine reprezentată şi acum în Giurcari.

Acte de familie atestă că un "Trandafir sin Vasile Lungu" ce-i zice şi Giurcă moare în 1863 lăsând moştenitori pe Gheorghe, Iordache, Costache şi Dumitra. În anul următor 1864 (zapis cu litere chirilice datat 1864, ianuarie 23) se întocmeşte o foaie de zestre pentru Dumitra care se căsătoreşte cu Neculai Tatu Brutaru, despre care am mai vorbit.

În încheierea documentului după frumoasa formulă: ,.,De la noi mai puţin, de la Dumnezeu mai mult" semnează fraţii cu numele de familie "Trandafir", deci nici un nume cu Lungu sau Giurcă, aşa cum se numise tatăl.

Este evident că o diversificare de nume de acest fel poate duce la disparitia numelui initial, rămânând să te întrebi de unde apar nume la Dumitresti, Giurcari, Motnău.

Sate ca Roşcari, Găloieşti, Balălăi, nu necesită nici o discutie referitor la felul cum şi-au luat numele, deoarece trăiesc în aceste sate încă numeroşi urmaşi ai celor care au dat numele satului.

O mentiune aparte ar necesita cred. numele satului Găloieşti, sat nou, înfiinţat în urma împroprietăririi din 1865. Între cei " cinci moşi mari" la care se referă moşnenii în audierile de la Divan pentru dovedirea vechii stăpâniri a pământului apar şi ,,noi moşnenii Găieşti"

Unii dintre urmaşii acestor Găteşti, îşi vor schimba numele devenind Bălălăi, dând numele satului cu acest nume, iar alţii vor migra ca clăcaşi pe moşia lui Iancu Niculescu, la 2 km mai jos pe apa Râmnicului, 8 zapis scris cu litere chirilice aflat în arhiva de familie a autorului

pentru Motnău există un moşnean cu acest nume formând un sat de clăcaşi în lungul izvorului morii aproximativ între actuala Casă a Copilului şi capătul dinspre spital al podului de fier de peste apa Râmnicului. Derivarea din Galea în Găloiu poate naşte semne de întrebare, după cum discutabilă poate fi şi chestiunea decăderii fostilor mosneni în situatia de clăcasi. Documente în acest sens nu există, dar, oricum, ipoteza e plauzibilă.

Un bătrân, Dumitru Leopea, mort cu vreo 20 de ani în urmă, zicea că Găloieştii, vine de la Galea, venit cândva demult din Polonia şi pripăşit alături de clăcasii mosiei Bicess ti de Jos în Podul Gârnetii. Unul din Gălestii - Găloiestii acestia care era infirm de un picior si mergea "leopleop" ar fi strămoşul Leoparilor de azi, din care făcea parte şi el şi alti

Leopari care sunt acum numeroşi în Biceşti de Jos. Ipoteză discutabilă pe care n-o putem proba decât cu mărturia de care am pomenit, traditie orală cum sunt şi atâtea altele, din care unele se dovedesc a fi adevărate, iar altele nu. Oricum se poate lua în consideraţie, alături de cealaltă ipoteză nedovedită nici ea, privitoare la descendenţa strămoşului moşnean Galea.

Câteva referiri la familii al căror nume nu-l mai întâlnim după cel de-Al Doilea Război Mondial: Rosculestii, vechi mosneni: Ultimele trei generatii pornesc de la un Costache Roşculescu, moşnean care avea casa în dealul Blănarului, unde începe să coboare

drmul spre Poeniţa.

Avea acolo o cârciumă şi o moară. Doi dintre copiii lui Costache, Neculai şi Iorgu pleacă de tineri la Bucureşti, iar Ionică, fiul cel mare rămâne la Dumitresti având o prăvălie si o brutărie în centrul comunei.

Ultimul descendent al Roşculeştilor Ionel, fiul lui Ionică, cade pe front în cel de-Al Doilea Război Mondial şi stirpea se stinge.

11 pe un act scris cu litere chirilice din 1864 semnează ca martor un A.A. Roşculescu (litere latine, scris caligrafic, frumos; aceeaşi semnătură pe un act din 1875)

Manolestii '

Familia Manoleştilor apare sub acest nume din jur de 1800, tatăl Matei Manole, întemeietorul familiei originar de prin părţile Sibiului trece munţii în jur de 1 700 ca cioban la turma mai mare a unchilor săi.

Părăseşte ciobănia şi se face negustor ambulant - coropcar – în bâlciul de Sf.Ilie vine cu coropca la Dumitreşti, cunoaşte pe Tănase, fiul preotului Manolache Roşea- ctitorul bisericii din Giurcari la 1 850- o cere în căsătorie pe Nastasia fiica preotului ; din Manole îşi schimbă numele în Manolescu şi are cu Nastasia cinci copii: Iordache, Nicolae, Catinca,

Alexandra şi Arghir . În 1 866 e consemnat deja ,,Manolescu" şi dă 32 lei (un galben) contribuind la cumpărarea unui policandru la biserică.

(Synodicul bisericii Sf. Dumitru). Fetele îşi schimbă numele prin căsătorie, una - Catinca, devenind Voiculescu, iar cea de a doua Coşereanu.

Descendenţi nu are decât Arghir, din care se naşte a treia generaţie: Tănase, Costică, Bidu, Ecaterina, Neculai şi Gică.

Copiii lui Arghir se răspândesc cu slujbe prin ţară, la Dumitreşti rărnânând numai Neculai, care are o singură fată Tincuţa, căsătorită Secară. Nepotul lui Neculai Manolescu nu va mai purta numele familiei mamei, ca atare spiţa se stinge.

Asemănătoare este şi soarta familiei Tătulescu: o rubedenie de-a lui Matei Manole, Nicolae Tatu Brutaru, vine din Transilvania, se căsătoreşte cu o moşneancă bogată- Paraschiva - fiică a lui Dumitru sin Vasile Lungu - Giurcă13 ( 1 849- 187 1 ) şi are doi băieţi: Arghir şi Matei.

Adaugă la numele Tatu un "escu" şi devine Tătulescu. E negustor bogat cu han, prăvălii ( şi în comunele din jur până la Deduleşti).

Descendenţi are numai Arghir pe Marioara, Georgeta, Alexandru şi Zenobia. Ca şi rubedeniile lor Manoleştii, aceşti descendenţi pe linie maternă din mosneni învătă carte, studii liceale sau universitare chiar. ' ,12 acest Arghir Manolescu devine fruntaş in sat şi e primarul comunei mult timp în jur de 1 900 JJ zapisul cu litere chirilice din 1 857 consemnează formula: "Trandafir sin Vasile Lungu ce-i zice şi Giurca..

Fiul lui Arghir, George Tătulescu urmează Dreptul şi devine procuror cu o carieră strălucită, celălalt fiu Alexandru ajunge însă la Dumitreşti. Fetele: Marioara urmează un pension, iar Zenovia Literele, ambele nu profesează, rămanand casnice cu studii medii şi universitare, spre deosebire de mamele sau bunicele lor, care aveau doar câteva clase

primare, dacă nu erau cumva analfabete.

Cei 4 copii ai lui Arghir Tătulescu nu au urmaşi, aşa că şi acest neam se stinge.

Pe cale de stingere este şi vechea familie de moşneni Cruceanu.

Stăpâneau înainte de Primul Război Mondial o parte din central Dumitreştiului de Jos la sud de pârâul Bodinei până la alta ce venea în Roşcari şi poeni întinse pe Motnău de la pod spre Corcovari.

Un Ioan Cruceanu "în leatu 1867 dăruieşte bisericii o pereche de veşminte bune de stofă . . . în preţu de lei vechi 800. Acelasi Ioan Cruceanu dăruieşte bisericii un policandru în 1866 de 367 lei, iar în 1881 mai daruieşte obiecte de cult în preţu de 800 franci" Era deci şi bogat şi

darnic.

Un fin sau nepot al acestuia, Negoiţă are ca fii pe: Costică lgnat şi Ionică, Costică pe Nelu şi Cecilia; lgnat pe Leontina şi Aurel, iar Ionică pe Petruş. Fetele îşi schimbă numele prin căsătorie, numele familiei e pe stingere.

Schimbarea de nume, disparitia unor nume datorită lipsei de descendentiîn linie bărbătească sau stingerea unor stirpe fac acum dificilă o reconstituire a numelui familiilor provenite din vechii moşneni din "cei cinci moşi mari descălicători" cum zice traditia. Am urmărit pe cât ne-au permis spatiul şi informatiile sigure evolutia numelor la câteva familii. Mai sunt şi altele.

14 acest George A.Tătulescu, este autorul cercetării O asezare de mosneni - ' ' Dumitresti, R.Sărat, publicată în "Milcovia" în 1 930; tot el publicase în 1 924 ' un articol: Din trecutul Dumitrestilor în ,,Analele Râmnicului, nr.8-9, p.24

Astfel, spiţa coborâtoasre din Tatu ot Bordeşti- unul din cei cinci moşi mari sunt: Stănileştii (respectiv Stănilă), Roşcarii şi Roşculeştii, Mihalcea şi Mihălcica.

Dintr-o spiţă care număra 7 generatii anterioare lui 1 800, pornind de la Badea .. Descălicător" se ajunge la familia Blidar, Blidaru care dă numele satului Blidari15

O familie bine reprezentată acum numeric în Biceşti de Sus, satul Giurcari, Bizadea - are ca înaintaş mai apropiat pe M. Bizadea, primarul care semnează documentele din dosarul împroprietăririi clăcaşilor de la 1 867. Nu le-am găsit numele Bizadarilor înainte de această dată, dar sigur el a existat - poate numele să plece de la substantivul comun beizadea -

care însemna fiu de dorim; probabil poreclă devenită nume, altă explicatie fiind greu de închipuit. Sunt acum în Giurcari - Biceşti de Sus- numeroşi Strâmbei, pe care nu i-am găsit consemnati în acte mai vechi. În comună e un sat Strâmba - Pe Faţă şi probabil aceştia şi-au luat numele de la pârâu ("strâmb") care a dat numele cătunului.

Lista cu nume de familie s-ar putea continua la o populatie de peste 5.000 de suflete, Iară a lămuri mare lucru. Astfel, numele familiei Mânzală Mănescu vine sigur de la înaintaşi veniti de pe Slănicul Buzăului, de la Măneşti, Mânzăleşti

Legenda cu Dumitru Borcan ca întemeietor de aşezări, transilvănean de origine, e desigur, legată de originea ardeleană, a unora din cei stabiliti aici.

Din hotarele vechilor moşii moşneneşti, care ajungeau până la Milcov, până la satele din principatul vecin Moldova, până la satele vrânceneşti nu era decât un pas. Este firesc ca în aşezările de pe valea 15 zapis din 26 octombrie 1 824 16 la numai 3 - 4 km, de Dumitresti se află comuna Chiojdeni, ai cărei locuitori indică Iară dubii ca loc de origine Chiojd – Buzău

Râmnicului şi la Dumitreşti deci să găsim familii cu origine moldovenească.

În Motnău e o numeroasă familie Militaru. Unul dintre cei mai vârstnici - Ionel Militaru - relata în 1970 că tatăl bunicului său se numea Jăcheanu şi era din Vrancea, comuna Văsui-Poiana. Venea cu cofe la Motnău şi s-a căsătorit cu fata lui Vasile Busuioc, cel care avea moară cu prâsnel pe apa Motnăului în anul 1 834. Nu se prea înţelegea cu soacra căreia îi trage o bătaie. Drept răzbunare îl dă pe mâna celor care luau tineri la oaste cu arcanul, exact ca pe bădiţa Vasile din ,.Amintirile" lui Creangă.

Face 7 ani militărie şi când se întoarce acasă devine Militaru17 Tot cam în acea vreme când vine străbunicul Militarilor din Vrancea mai multi săteni din Spulber iau în 1 846 în arendă pe 1 5 ani de la mosnenii din Dumitresti o sfoară de mosie18

Actul e semnat şi de ,.privighetoru/ de Vrancea".

Familia Gheba, tot de origine vrânceană, e pe stingere. Oricum numărul celor veniti din Vrancea a fost mic, dovadă foarte slaba influenţă avută din partea graiului moldovenesc.

Pentru a încheia discutia asupra numelor de familie ale unor dumitreşteni aflati îndeosebi la centrul comunei vom consemna câteva cazuri.

În afară de Manoleştii şi Tătuleştii despre care am vorbit, a mai fost o familie Dănulescu stinsă prin moartea lui Alexandru Dănulescu prin 1980. În perioada interbelică erau în centrul comercial al comunei prăvălii aptinând fiilor lui Ghiţă Ştef'anescu, el însuşi negustor. Astfel: Nae avea măcelărie, Iorgu prăvălie cu măruntişuri, Costică şi Alexandru cârciumi.

17 s-a întors din armată ofiţer şi e numit la graniţa ce despărţea Moldova de Muntenia pe dealul Bursucului deasupra Tinoasei, aproape de Milcov, acolo unde acum zic ,.în deal la straja"'"

18 A. Sava, Documente putnene.Vrancea.Odobesti-Câmpuri. Publicate cu , un studiu introductiv despre Vrancea de Prefaţă de D. Profesor N. Iorga, voi. I, Tipografia "Cartea Putnei", Focşani, 1 929, p.l8

În comună mai e numai fiul lui Alexandru, Mircea ceilalţi neavând moştenitori sau cei moştenind numele fiind plecati. Vecinii lor Constantineştii: lgnat, Gheorghe şi Victor, tot negustori şi măcelari s-au stins după război rară urmaşi.

Lumea se primeneşte mereu, se schimbă necontenit şi viitorul va aduce modificări pe care nu le putem anticipa.

Nicolae Giurca

Accesări: 2193

Pentru a comenta trebuie să vă logați