Cântări sfioase - Alexandru Zamfirescu

 

zamfirescuAşezat în mijlocul unei livezi cu pruni, altădată, cu privelişte spre munţii şi colinele cu văi de la Buda şi Băbeni se află conacul boierului Alexandru I Zamfirescu, marele colecţionar de la Dumitreşti din perioada interbelică. Prieten cu mai toţi marii scriitori ai vremii, nu ezita niciodată să-i invite aici, pe plaiuri dumitreştene, pentru a le oferi câteva zile de linişte şi desfătare.

În „Vitralii”, Octavian Moşescu, vechiul său prieten de demult, aminteşte cu nostalgie de clipele petrecute la Dumitreşti alături de Gala Galaction, Adrian Maniu şi Ion Marin Sadoveanu, mari cunoscători de artă, care se desfătau admirând colecţia de icoane a celui ce işi luase pseudonimul de Matei Elian.

Îmi amintesc mai cu seamă o noapte cu lună, înălbind drumurile şi valea Râmnicului când, în revărsarea de vervă şi voie bună, rugat de distinşii musafiri, printre care şi Ion Marin Sadoveanu, Alexandu Zamfirescu ne-a recitat, pentru prima oară, „Cântările sfioase”.

 

 Din „Cântări sfioase”

Ca roiu de albine, visuri arzătoare,

Rotitu-s-au, cu lungi cântări setoase,

Ca-n jurul înfloririi mătăsoase

A unei primăveri surâzătoare

 

Şi-au năpădit, năluci scânteietoare

Să-ţi soarbă, culegându-şi în tăcere

Aroma, din splendoarea de mătase,

Ce-aprinde-n gând dorinţi frământătoare.

 

Şi dacă neguri, vânturi ori suspine

Se vor porni să-ţi bântuie-ncruntate

Poverile de-atâta farmec pline,-

 

Să ai tăria neclintirii mute,

Mândria ofilirii adorate:

Nasc fagurii din flori, pe neştiute.

Analele Râmnicului- Iunie 1923

Dimineaţa, la plecare, sihastrul de la Dumitreşti(aşa îl numeam cu toţii) ne-a închinat următorul catren:

Mi-aţi dat o noapte de lumină

Într-o suavă poezie

Dar voi plecaţi acum deodată

Iar eu rămân în sihăstrie.

La care Gala Galaction a ţinut să adauge:

Oricine dintre noi ar vrea

Să stea în sihăstrie aşa.

Astăzi, din zările fumurii ale trecutului, autorul „ Cântărilor sfioase” ne apare ca un rafinat bibliofil şi colecţionar. Istoriei literare îi revine datoria de a-l aşeza între poeţii râmniceni: Cincinat Pavelescu, Ion Pavelescu şi Alexandru Băiculescu, strângând versurile risipite prin revistele timpului.

(Octavian Moşescu 1970)         

Dacă în trecut mai exista câte un prieten ce îi cinstea memoria, astăzi nimic nu mai aminteşte că pe frumoasele plaiuri ale Dumitreştiului un personaj boem, avea grijă  să dea valoare culturii locale alături de cei ce i-au fost prieteni până la marea despărţire. Cei ce au obligaţia morală de a reaminti generaţiei tinere despre trecutul de poveste al culturii dumitreştene, se zbat cu succes să nu facă nimic în acest sens şi astfel  sufletul nostru devine din ce în ce mai sărac şi mai gol.               

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      

Accesări: 1464

Pentru a comenta trebuie să vă logați