Muchea Mutului

Ori că vii de la Râmnicu Sărat coborând prin „Țarna Nouă” către Dumitrești, sau că pleci din Dumitrești pe drumul spre Plainești, undeva în stânga spitalului se vede o muche ce se termină brusc cu o râpă, muche ce veghează de sute de ani asupra Văii Râmnicului în acest loc. Este de fapt un fragment din terasa Galoieștilor, șes puternic fragmentat de pârâul Ciciurelor în partea dinspre răsărit și pârâul Olandra în partea de apus.

Al. Zamfirescu către Vlahuță

În ziarul „Dacia”, cu data de 14 ianuarie curent, am citit cuprinsul întrebărilor „ce s-a întâmplat la Urecheşti”, luând cunoştinţă şi de răspunsul pe care dvs. îl daţi (cu măgulitoare apreciere despre modesta mea persoană) nerăbdătorului corespondent al ziarului.

În vreme de o lună, de când mi s-a încredinţat demnitatea ce ocup, am primit şi plângeri scrise şi verbale, asupra câtorva lucruri urâcioase, petrecute în judeţ, pe timpul dureroasei ocupaţii. Am făgăduit că-mi voi face datoria de bun român şi de nepărtinitor judecător , - că voi merge eu însumi în comune, şi că cercetând cu toată luarea aminte, mă voi alipi, fără nicio şovăire , lângă Cinste , lângă Datorie şi lângă Deptate.

Interviu cu doamna Lidia ( Rodica) Năstase

În toamna lui 2011 am avut onoarea să mă întâlnesc cu distinsa doamnă Lidia (Rodica) Năstase, nepoata marelui folclorist Alexandu Dobrescu, căreia i-am luat un interviu despre Dumitreştii de altădată. Născută în anul 1926 într-o familie de intelectuali dumitreşteni,  doamna Rodica îşi aminteşte cu nostalgie şi regret de unele momente şi cu dispreţ faţă de perioada când armata sovietică a ajuns la Dumitreşti  să ne elibereze de sub jugul fascist. Redau mai jos relatarea distinsei doamne ce a trecut în nefiinţă în primăvara lui 2012.

Despre Dumitreşti cu nepoata lui Al. Dobrescu

Un interviu despre Dumitreştii de altădată cu Lidia Năstase, nepoata marelui folclorist dumitreştean Alexandru Dobrescu.
Puţini sunt oamenii care mai pot da detalii despre ce a fost cândva pe aceste meleaguri, despre oamenii care au trăit aici şi şi-au pus amprenta pe evoluţia noastră ca dumitreşteni. În toamna lui 2011 o întâmplare fericită a făcut să mă

La lac la Chelu

Câţi dintre noi, la vârsta copilăriei, n-am pus mâna pe o undiţă şi am hoinărit pe coclauri dimineţi întregi, pe la bălţi şi lacuri, împinşi de o pasiune abia născută în interiorul nostru, pescuitul?. Aşteptam zilele de sărbătoare şi duminicile cu o nerăbdare rar întâlnită, fatală însă pentru râmele din grămada de bălegar ce cădeau victime colaterale în acest război dintre noi şi caraşii burtoşi ce se ascundeau printre papura verde, unduitoare în adierea vântului.

Poezia tinereții

Ajunsă acasă, Aurelia se trânti în pat, îşi puse mâinile pe ochi şi începu să plângă amar, așa cum plâng oamenii, nu de dor sau jale, ci când sunt plini de frustrare, lacrimile fiind însoţite de scântece uşoare şi de convulsii ale corpului. Până atunci, rămăsese neclintită, cu o inexpresivitate imbatabilă pe chip. A stat în pat cu faţa în jos zece minute, apoi, însoţită de aceaşi înexpresivitate, se ridică, singurele reminiscenţe ale scenei de mai devreme fiind doar lacrimile ce curgeau încă. Războiul era motivul, unul  dintre motivele pentru care era supărată: tatăl ei a luptat contra ruşilor. Avea o poză cu el într-o uniformă noua. Îi stătea bine, fiind înalt şi bine structurat. Atât ştia fata despre el.

Și ei au fost eroi

În aceste zile se împlinesc 94 de ani de la ceea ce a fost Bătălia de Crăciun sau Weihnachtsschlacht cum au numit-o germanii deoarece acţiunile ei s-au desfăşurat în zilele Crăciunului catolic. Câţi dintre cei de azi mai ştiu despre această bătălie din timpul primului război mondial, sau câţi au aflat despre ea în condiţiile în care în cărţile de istorie nu prea este amintită?