Întâlnire cu argintul viu

Oare câți dintre noi, când eram copii, n-am ascultat la gura sobei poveștile spuse de bunici la ceasuri târzii de seară, când viscolul spulbera zăpada la geam și noi ne ghemuiam zgribuliți într-un colț al patului, poate de frig, poate din cauza celor povestite? Am fost poate printre ultimii privilegiați care au avut ocazia să asculte povești cu comori, farmece și alte vrăji ce s-au păstrat pe meleagurile Dumitreștilor intacte din vremuri străvechi pierdute în negura timpului. Am ascultat acele povești înfiorându-ne și acum avem datoria să le transmitem mai departe, să încântăm auzul copiilor și nepoților noștri și să nu lăsăm să piară ceea ce a marcat istoria noastră nescrisă.

Valea lui Ion

De mulți ani, pașii unora dintre noi rătăcesc hai-hui prin locuri banale fără să stârnească în mintea noastră vreun sentiment, o tresărire. Și de ce ar stârni așa ceva locurile prin care pășim, poienile pe care le admirăm indiferent cum se numesc?. Așa le știm dintotdeauna, cu numele lor ce pentru noi nu înseamnă mai mult decât un nume. V-ați întrebat vreodată , totuși, de unde vin aceste nume ale locurilor?.

Medalia Avântul Țării la Dumitrești

Anul 1913 a însemnat pentru România un pas important către asigurarea supremației în Balcani, în contextul în care Bulgaria, nemulțumită de împărțirea teritoriilor cucerite în primul război balcanic, și-a atacat foștii aliați, Grecia și Serbia. România a avut această ambiție de a juca un rol în Balcani, de a se situa pe poziții prepotente față de vecinii săi. Într-o oarecare măsură, România era îndreptățită să pretindă poziția de arbitru al Balcanilor. Din punct de vedere economic, România era cea mai dezvoltată țară din regiune, era cea mai urbanizată, avea o economie, cu limitele ei, funcțională, dispunea de cale ferată.

Școala Primară de Băieți

Construită în anul 1913, în vremea când administrator de plasă era căpitanul Nae Constantinescu și primar Al. Georgescu, Școala Primară de Băieți a constituit pentru Dumitrești un centru cultural de o mare importanță în perioada interbelică.

Dezvoltarea rapidă a comunei și creșterea numărului populației a impus ca pe lângă școala cu două săli de clasă ce există pe locul actualului cămin cultural să se mai construiască o școală de tip urban, după cum specifică presa vremii, aceasta având

Pod peste veacuri

„Călătorule ce treci apa Râmnicului la Dumitreşti, te-ai întrebat vreodată câtă istorie se află sub picioarele tale când păşeşti pe acest pod de fier ce încă rezistă eroic în faţa puhoaielor de apă şi în ciuda neglijenţei oamenilor?”

Aceste cuvinte ar trebui inscripţionate la fiecare din cele două capete ale podului nostru din Dumitreşti, ca fiecare copil şi om matur să-şi aducă aminte măcar pentru o clipă de trecutul plin de istorie a acestui pod ce a împlinit de mult timp veacul.

Început de secol XX - Din presa vremii

Dupa cum spuneam, voi continua sa aduc la cunostinta publicului diverse articole despre Dumitresti si oamenii de seama ai locului din urma cu 100 de ani.

Sunt lucruri care unora poate nu le starneste niciun interes, dar de foarte mare importanta pentru stabilirea adevarului istoric despre Dumitrestii inceputului de veac XX. Dupa cum se stie, arhiva comunei Dumitresti a disparut in anul 1916 cand armata germana a ocupat comuna. Sunt informatii ca ar fi fost evacuata spre Moldova , dar si zvonuri cum ca ar fi fost arsa de primarul de atunci pentru a nu cadea

Portret - Căpitan, Nae Constantinescu - Administratorul Plăsii Dumitrești

S-au perindat multi oameni prin Dumitresti si pe la conducerea acestei comune de-alungul timpului, dar putini dintre ei au s-au pus cu adevarat in slujba celor multi. Cu o istorie de cateva sute de ani, Dumitrestiul (Dumitrestii, cum i se spunea acum un veac) a devenit un centru economic si cultural de seama fiind cel mai mare targ din zona de munte a judetului Ramnicu Sarat si locul pe unde s-au perindat o seama de scriitori ca Alexandru Odobescu, Delavrancea, sau Vlahuta. Tot aici, Gala Galaction a scris

Pe Valea Râmnicului până la Plaiu Dumitrești

Oricine viziteaza Dumitrestiul, ramane impresionat de privelistile minunate pe care le intalneste in cale. Ce se ascunde in spatele acestor frumuseti nu toata lumea percepe. Si in urma cu 98 de ani aceste locuri erau minunate dar, ca si acum, existau si multe lucruri rele ce manjeau fata pe care unii oameni de suflet o doreau pentru aceasta frumoasa localitate. Va las pe voi sa judecati dupa ce veti citi un articol publicat in ziarul “Cuvantul” Nr. 19 din 9 august 1912 de catre N. Dicescu.

Bâlciul din Dumitrești în anul 1912

De sute de ani la Dumitrești se obișnuiește sau mai bine zis se obișnuia să se țină un bâlci care nu avea asemănare pe valea râmnicului. Fiind centru administrativ pentru toate comunele de pe valea râmnicului, Dumitreștiul era privilegiat în toate privințele. Beneficia de judecătorie, spital, cale ferată și multe altele. În zilele de mare sărbătoare, adică de Sf. Maria când se ținea bâlciul tradițional la Dumitrești, aici veneau personalitati ale judetului (Ramnicu Sarat pe atunci) si multa lume de la munte pana la campie sa-si vanda marfa traditionala.

Alexandru I Zamfirescu

Pe Strada Eminescu din Ramnicu Sarat se află Casa Zamfirescu, astăzi Protoieria. Intrarea este flancată de semicoloane ionice și pilaștri cu capitele compozite. Remarcăm deasupra golurilor intrării și ale ferestrelor un motiv utilizat mai cu seamă în iconografia apuseană – ramura de palmier. Nu lipsește torsada ce încinge partea de sus a casei. Odinioară, sub acoperișul acestei case cu fațada împodobită cu glicină, întotdeauna primitoare de oaspeți, se adunau scriitorii locali și nu numai.