G M Vlădescu

Puţini ştiu că, în clădirea unde funcţionează azi Dispensarul Uman, cândva a locuit scriitorul G.M. Vladescu. Soţia acestuia, Eugenia G.M. Vlădescu fiind judecătoare la Judecătoria din Dumitreşti la sfârşitul perioadei interbelice.

Scriitor de o remarcabilă sensibilitate afectivă, G.M. Vlădescu reprezintă pentru generaţiile actuale doar exemplul unui prozator modest şi sârguincios, norocos în destinul sau literar.

G M Vlădescu s-a născut la 2 martie 1885 în comuna Coteşti, judeţul Râmnicu Sărat pe atunci şi s-a stins din viaţă la o dată (incredibil!!!) incertă , în anii de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Mormântul scriitorului se află într-un cimitir din Dumitreşti, fără cruce din câte se ştie şi neîngrijit de nimeni.

G.M. Vlădescu a debutat în 1910 la Convorbiri Critice, revista condusă de Mihail Dragomirescu, şi devenind apoi colaborator apropiat al mai tuturor revistelor literare de prestigiu între care Convorbiri Literare, Ramuri, Căminul Nostru, Gândul Nostru.

G M Vlădescu a durat o opera inegală ca valoare literară , dar neîndoios apropiată de marele public al paturilor de jos care se regăsea aici, cu aspiraţiile, cu frământările, cu propria viaţă.

Dintre operele scrise de G M Vlădescu se pot enumera următoarele:

-Lacrimi adevărate – 1915

-Tăcere – 1922

- Plecarea Magdalenei – 1936

- Rango, prietenul oamenilor – 1942

- Menuetul – 1933 – opera încununată de Societatea Scriitorilor Români cu cea mai înaltă distincţie a sa.

- Moartea fratelui meu – 1934 – Opera ce obţine sufragiile juriului parizian “ FEMINA”

Prin anii trăiţi la Dumitreşti, prin opera creată aici şi mai ales datorită faptului că scriitorul G M Vlădescu îşi petrece somnul eternităţii în ţărâna Dumitreştiului, cred că putem să-l considerăm o personalitate a noastră, a dumitreştenilor.

 

Casa în care a locuit G M Vlădescu

 

G. M. Vlădescu colorează umanitaristic vechea nuvelistică a fiinţelor singuratice.

Menuetul e un studiu al mediului provincial.

Oraşul nu dă nici o importanţă doamnei Angelica Manolache, până în ziua când află că fiul ei a ajuns un mare muzicant. Interesul scade din nou când compozitorul nu mai dă semne de viaţă. Într-adevăr el a murit şi printr-o pioasă atenţie întreţine postum iluziile mamei sale.
Moartea fratelui meu merge pe căi foarte întortocheate la teza că “trebuie să îndeplineşti binele, chiar omorându-ţi fratele!” Adică aproapele. Romanul e antimilitarist. Nucu, ofiţer român, fiu al unui maior român şi al unei mame germane, pe deasupra dar a îngustimilor naţionale, este osândit la moarte pentru trădare, fiindcă scăpase din mâinile soldaţilor pe un bătrân tată neamţ care îşi caută fiul mort într-o pădure. Ca să uşureze chinurile condamnatului, Lucu, amicul său, îl minte că a fost graţiat, apoi îl impuşcă prin surprindere.

Ma multe informatii in cartea "Dumitrestii de ieri" de Marian Galoiu

Accesări: 1521