Mircea Dumitrescu

Prof. MIRCEA DUMITRESCU


n. 3 septembrie 1926 (comuna Dumitreşti, judeţul Vrancea)
m. 11 martie 2005 (Bucureşti)

1934–1938 şcoala elementară la Şcoala nr. 1 şi la Şcoala de aplicaţie din oraşul Buzău;

1938–1946 studii liceale la liceele „B.P. Hajdeu” şi „Petre Zaharescu” (Buzău) şi la Liceul militar „Dimitrie A. Sturdza” din Craiova; datorită orientării politice a familiei sale (unii dintre membrii acesteia fiind arestaţi şi închişi), se afla în imposibilitatea de a-şi continua studiile;

1947–1965 bibliotecar şi funcţionar comercial în oraşul Buzău;

1965–1969 completarea studiilor liceale la Liceul „B.P. Hajdeu” din Buzău;

1965–1969 studii universitare la Facultatea de Limba şi Literatura Română, secundar – Limba şi Literatura Franceza, la Universitatea din Bucureşti;

1970–2005 profesor referent la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti.

În aceeaşi perioadă, susţine un Curs de limbaj cinematografic (axat pe istoria, teoria şi estetica artei cinematografice) însoţit de proiecţii de filme, în principalele centre universitare ale ţării: Bucureşti, Iaşi, Tg. Mureş, Cluj, Timişoara, Craiova, Braşov. În timpul vacanţelor, cursul este continuat în taberele studenţeşti de la Izvorul Mureşului, Slănic-Moldova şi Costineşti. Cursul itinerant, o adevărată „caravană cinematografică”, iniţiat de prof. Mircea Dumitrescu în 1970, a fost singurul de acest fel în ţară şi a constituit pentru mulţi tineri, îndeosebi elevi şi studenţi, unicul prilej de iniţiere în valorile cinematografiei universale (care, până în 1990, erau, în mare parte, interzise, iar după 1990 – ignorate, pe fondul unui import şi a unei difuzări care preferau filmul de consum). Conform unei înştiinţări a C.N.C. din 10 mai 1999, începând cu aceeaşi dată, „programa cursurilor… este cuprinsă în Programul naţional de cultură cinematografică, ca subprogram destinat mediului universitar” sub coordonarea prof. Mircea Dumitrescu, în calitate de director.

Din 1992, colaborează cu articole, recenzii şi eseuri cinematografice la „Tribuna” (Cluj), „Timpul” (Iaşi), „Tribuna Ardealului” (Cluj), „Alternativa” (Braşov), „Monitorul” (Iaşi), „Util Expres” (Braşov), „Transilvania Expres” (Braşov), „Argument” (Cluj), „Cuvântul libertăţii” (Craiova), „Jurnal de Mureş” (Tg. Mureş), „Monitorul de Suceava” (Suceava), „Jurnal de Vrancea” (Focşani), „Biserica şi problemele vremi” (Iaşi), „Tex–Caleidoscop” (Brasov), „Transilvania Jurnal” (Brasov), „Ideea creştină” (Iaşi), „Adevărul de Cluj” (Cluj), „Gazeta de Transilvania” (Braşov), „Cotidianul – Week-end” (Bucureşti), Revista Respiro. Colaborează la posturile de televiziune TVS Holding (Braşov) şi Europa Nova (Iaşi)

Din 1993, este membru al Uniunii Cineaştilor din România – Asociaţia criticilor şi filmologilor;

Din 1993, este preşedintele Federaţiei Române a Cinecluburilor Cinemateca, pe care el însuşi a înfiinţat-o;

Din 1994, este membru al Asociaţiei Ziaristilor Români;

Astăzi (11 martie 2010) se împlinesc cinci ani de când criticul de film, vrânceanul Mircea Dumitrescu, a trecut în nefiinţă. Mai bine de trei decenii Domnul Cinema a cutreierat ţara în lung şi-n lat cu caravana sa cinematografică pentru a educa tineretu. Întrebat până când va fi pasionat de film, a spus „până în marea trecere“ şi aşa a şi fost.

Aţi putea întreba şi pe bună dreptate, cine este acest om?. Ei bine, este printre cei mai mari critici de film de la noi din ţară şi probabil românul cel mai îndrăgostit de cinematografie din câţi au existat vreodată! Acesta s-a nascut în comuna Dumitreşti, pe 3 septembrie 1926 într-o familie de condiţie bună. Mama sa, Elena Şisman, se trăgea dintr-o familie moldovenească nobilă, iar tatăl, Victor Dumitrescu, era medic, fondator şi director de spitale. Mircea Dumitrescu nu a avut parte de o relaţie statornică în consecinţă criticul nu are urmaşi. La acest fapt a contribuit, poate, şi situaţia mizeră cu care a trebuit să se confrunte, după 1945, întreaga familie a criticului care a fost persecutată pe temeiuri politice. Şcoala primară a facut-o la Buzău în perioada 1934-1938 iar cu un an mai devreme, în 1933, la vârsta de şapte ani avea să descopere filmul. La un cinema din Buzău i-a văzut prima dată pe Buster Keaton şi Charles Chaplin ocazie cu care filmul a reuşit să îl cucerească. În perioada 1938-1946 îşi continuă studiile la licee din Buzău şi Craiova dar din cauza orientării politice a familiei sale se vede nevoit să le întrerupă. Din anul următor, 1947 şi până în 1965 lucrează ca bibliotecar şi funcţionar comercial în Buzău. Apoi, face două facultăţi de Limba şi Literatura Română respectiv Franceza la Universitatea Bucureşti. În 1970 ajunge profesor referent la Casa de Cultura a Studenţilor din Bucureşti unde predă până în 2005, anul dispariţiei sale. Tot în această perioadă, susţine un curs de limbaj cinematografic axat pe istoria şi estetica filmului însoţit de proiecţii de pelicule în principalele centre universitare din ţară. Mai exact, Mircea Dumitrescu bătea ţara în lung şi-n lat pentru a educa studenţii şi nu numai ţinându-le acestora prelegeri pe marginea filmului ce urma a fi vizionat. Datorită pasiunii imense pentru film a criticului Dumitrescu mulţi tineri din ţară au avut posibilitatea să vadă pelicule regizate de Ingmar Bergman, Andrei Tarkovsky, Michelagelo Antonioni, Mircea Daneliuc şi mulţi alţi cineaşti valoroşi.

„Nota dominantă a filmului românesc este mediocritatea!“

Poate părea curios că în ciuda unei vieţi dedicate trup şi suflet filmului este oarecum cvasicunoscut. Două cauze stau la baza acestei situaţii. Prima este descrisă chiar de Mircea Dumitrescu în cartea lui „O privire critică asupra filmului românesc“ şi anume că nu avem o şcoală cinematografică românească şi în consecinţă nu avem critica de film românească. A doua cauză este vehemenţa cu care a criticat filmul românesc dar poate mai ales sintagma „Nota dominantă a filmului românesc este mediocritatea!“. Tocmai de aceea a fost detestat în timpul vieţii de critici şi cineaşti deopotrivă iar printre puţinii oameni care l-au apreciat se regăsesc nume precum Mircea Daneliuc, Victor Rebenciug, Alex Leo Şerban şi Mihnea Columbeanu. Mulţi considera că rolul unui critic, de film în cazul lui Dumitrescu, este de a găsi nod în papură fiecărei pelicule vizionate. În mod cert această mentalitate este greşită. Un critic are rolul de a căuta punctele tari şi cele slabe ale unui film, de a educa publicul şi de ce nu, cineastul! Un critic de film este obligat să vadă un film chiar daca ştie dinainte că este prost. Mircea Dumitrescu a spus întotdeauna că este interesat la un film, în primul rând, de calitatea lui, dacă este valoros, dacă se constituie într-un act poetic, estetic. Despre Sergiu Nicolaescu care e considerat în mod eronat cel mai mare regizor român nu a avut cuvinte de lauda. În opera mai sus amintită îl descrie astfel: „Sergiu Nicolaescu practică în mod constant un cinematograf de consum, de largă audienţă. Filmele sale sînt ilustrative, expozitive şi descriptiviste, reductibile la limba de lemn. Chiar dacă gasim cîteva rudimente de arta în Mihai Viteazul, Ciuleandra şi Francois Villon, aceste elemente singulare nu salvează, ci, dimpotrivă, subliniază ratarea celorlalte. Sergiu Nicolaescu nu ajunge niciodată la esenţe. Este prea tranşant şi simplificator. Pentru o posibilă şcoală cinematografică românească, de la el nu se reţine nimic“. Încă din 1990 când a debutat ca gazetar a încercat prin articolele sale să educe, să formeze bunul gust al celor ce urmăresc filme. A scris de-a lungul anilor articole, recenzii şi eseuri cinematografice în ziare cum sint „Tribuna“ (Cluj), „Timpul“ (Iasi). Întrebat în urma cu multi ani în cadrul unei emisiuni televizate despre telenovele, Mircea Dumitrescu a fost foarte franc şi direct. „Telenovelele sînt pline de clişee care speculează universul afectiv. Manipulează sentimentele şi sensibilităţile. Acolo sînt prezentate cele mai înspăimîntatoare clişee din istoria cinematografiei, sînt pline de dulcegării, generatoare de prost gust, limitează vocabularul, limitează modul de a gîndi, chiar de a simţi “, declară Mircea Dumitrescu în cadrul emisiunii.

Considerat cel mai responsabil critic de film

Mircea Dumitrescu, care afirmase că pentru el filmul nu era o pasiune ci mai mult, un mod de existenta avea mulţi regizori preferaţi printre care se numărau Luchino Visconti, Federico Fellini, Ingmar Bergman, Luis Bunuel şi nu în ultimul rând Andrei Tarkovsky. Despre filmele lui Tarkovsky spunea ca au o densitate filosofica, mitologica şi religioasă ieşită din comun iar pe cineast îl considera cel mai substanţial creator de artă cinematografică din istoria filmului. Stilul de viaţă al criticului îl apropia de cel al filosofului Emil Cioran. Era un om singuratic, obişnuit să stea fără telefon, televizor, internet dar era la curent cu tot ce se întâmpla in ţară şi in lume. Nu primea vizite cu excepţia câtorva studenţi dornici de cunoaştere, care îl conduceau acasă după cursuri sau după film, nu avea relaţii „de societate“, nici vicii. Mona Mamulea, cercetător ştiintific la Institutul de Filosofie care l-a cunoscut personal pe Mircea Dumitrescu şi care a scris prefaţa la volumul criticului „O privire critică asupra filmului românesc“ spune despre el ca a fost întotdeauna conştient că are o datorie faţă de cultura română. „Era un spirit senin, pozitiv, afirmător. Tocmai marea sa dragoste pentru valorile culturii române a fost ceea ce l-a determinat să conteste valoarea cinematografiei române în ansamblu. Când iubeşti ceva, spunea el, îţi doreşti ca acel ceva să fie mai bun, mai înalt, mai responsabil. Nu a făcut niciodată concesii, pe nici un plan. A scris şi a acţionat în conformitate cu principiile sale morale. În raporturile cu ceilalţi, era statornic, condiţional, generos, avea simţul umorului, al ironiei şi al autoironiei. Nu ştiu daca este cel mai mare critic de film de la noi dar cu siguranţă e cel mai responsabil“, ne-a declarat Mona Mamulea. Cu toate că s-a nascut în Dumitreşti şi tot acolo se şi odihneşte, în cimitirul Bisericii Sfintul Nicolae, Domnul Cinema nu ne aparţine doar nouă, vrâncenilor. El este un om de cultură al întregii ţări şi la cât de pertinente ţi valoroase sunt scrierile sale ne-am putea mândri cu el chiar şi peste hotare. Dar acest lucru se va întâmpla numai daca statul va învăţa să îşi promoveze valorile, din orice domeniu! Între timp, dacă doriţi să cunoaşteţi opera acestui mare om o puteţi descoperi pe site-ul unde acest veşnic îndrăgostit de film vă va fi Călăuză către adevăratul cinema.

Un articol semnat de: Sorin TUDOSE

Accesări: 1792