Istoric

Harta din 1904 care cuprinde și Dumitreștiul

Localitatea Dumitresti , fostul "Plai" de altădată, își pierde începuturile în negura vremii, astăzi nemaiexistând vreun document care să-i ateste vechimea. În anul 1916, în timpul Primului Război Mondial, întreaga arhivă a comunei a fost evacuată în Moldova și s-a pierdut. Denumirea de "Plai" dată din timpuri vechi așezării de la Dumitrești pledează însă pentu vechimea acestei așezări, vechime greu de dovedit în lipsa unor documente scrise. [Monumentul Eroilor]

Referitor la vechimea așezării au circulat câteva legende. Un bătrân născut în jur de 1900, spunea prin 1950 că auzise de la înaintași, că la un proces cu cineva care vroia să acapareze niște pământ din moșia moșnenilor, ar fi declarat: "Noi avem această moșie de la Negru-Vodă, care a dat-o strămoșilor noștri cu obligația să supravegheze hotarul de răsărit al țării și să aprindă focurile pe dealul Căpățânii în caz că văd oști năvălind pe câmpia dinspre Dunăre"
O variantă a acestei tradiții referitoare la vechimea stăpânirii moșnenilor asupra moșiei o dă și G. Tătulescu în lucrarea "O așezare de moșneni" apărută în revista "Milcovia" din Focsani în 1930, care aduce ca argument mărturia unor moșneni care în anul 1875 într-un proces cu mănăstirea Râmnic susțin că: "ei hârtii n-au, decât cer vechea stăpânire ce au avut-o din descăli[că]toare".

JUDECĂTORIA

Dumitreștiul a fost centrul administrativ al plăsii fapt care a condus la necesitatea existenței aici a unei judecătorii. Cele mai vechi documente despre activitatea judecătoriei datează de pe la 1895. A funcționat la început în localul moșneanului Trandafir Lungu Giurcă[1] după care se construiește un sediu nou, pe un teren donat de boierul Alexandru Zamfirescu.

În 1950, comuniștii desființează judecătoriile din mediul rural și le înlocuiesc cu niște „Comisii de împăciuire” ce funcționează pe lângă primării, lăsându-le în continuare dreptul celor nemultumiți de dreptatea făcută să se adreseze judecătoriilor sau tribunalelor de la oraș.

Membrii comisiei de împăciuire erau de obicei un învățător, un deputat comunal și un funcționar de la primărie. Munca nu era retribuită în niciun fel, deși dădea destulă bătaie de cap celor care aveau neșansa de a fi numiți în aceste comisii.

La judecătorie funcționau în preajma celui de-al doilea război mondial doi judecători, grefieri și unul - doi avocați. Printre ultimii judecători a fost și Eugenia G.M. Vlădescu , soția romancierului G.M. Vlădescu, mort și înmormântat la Dumitrești[2].

În prezent, în vechea judecătorie se află astăzi un dispensar uman și un cabinet dentar.

SPITALUL

Pe frontispiciul clădirii se afla cândva scris cu litere mari și negre: SPITALUL RURAL REGELE CAROL I. 1905.

Inscripția a fost dată jos de comuniști din motive lesne de înțeles. Spitalul a fost construit pe un teren ce făcuse parte din moșia boierului Zamfirescu, probabil tot o donație.

Corpul principal cuprindea doua saloane mari pentru bolnavi cu 20 paturi – cabinet medical, farmacie , iar în curte o morgă, pavilion de izolare şi locuinţă pentru medic.

La spital erau trataţi locuitorii de pe Valea Râmnicului, din zona Montana şi de deal.

Pe fondul creşterii necesarului în 1949 numărul paturilor s-a ridicat la 50 pentru ca din 1955 să se ajungă la 75 de paturi.. Din 1955 a funcţionat cu trei secţii: interne, chirurgie, pediatrie.

Pentru secţia de pediatrie s-a folosit ca locatie fostul conac al lui Alexandru Zamfirescu, confiscate de comunişti. Tot acum se înfiinţează serviciul de stomatologie deservit de un medic specialist. Spitalul este deservit de 6 medici, 25 personal medico-sanitar, 13 personal sanitar elementar, 11 personal administrativ.

Spitalul este dotat cu două grupuri electrogene, reuşindu-se iluminatul în spital cu mai bine de 10 ani înainte de electrificarea comunei (Giurcă Nicolae- 2007).

Pentru perioada cea mai activă a spitalului director a fost Dr. Georgescu Nicolae, având o intensă activitate între 1950 - 1980.

După 1975 spitalul intră în regres pe fondul politicii de centralizare realizată de comunişti şi devine o secţie a spitalului Dumbrăveni faţă de care era în trecut cel puţin egal..

În prezent a fost construită recent o clădire nouă, înca neintrată în circuitul medical.

POLIŢIA

În perioada interbelică era la Dumitreşti o “secţie” ce coordona posturile din comunele ce compuneau plasa. Era însă şi postul local aflat sub comanda unui subofiţer ce avea în subordine 1-2 jandarmi.

După desfiinţarea plăsii în 1949 - 1950, la comună a rămas doar postul de miliţie, cum se numea pe atunci. A fost construit un local nou de miliţie în care îşi avea locuinţă şi şeful de post. După revoluţia din 1989, miliţia a devenit poliţie.

CONSIDERAŢII ASUPRA UNOR EVENIMENTE ISTORICE
RĂZBOIUL DE INDEPENDENŢĂ

A avut cu siguranţă mai mulţi participanţi de pe plaiurile Dumitreştiului. Nu avem însă nişte date exacte. Cu certitudine însă doi soldaţi din Dumitreşti, Roşu Anghelache din regimental 9 Dorobanţi şi Bârsan Toader din regimental 2 Linie s-au jertfit în acest război. În cinstea lor este ridicat un monument, simbolizând un vultur de către “locuitorii Plasii Dumitreşti” în octombrie 1909.

RĂSCOALA ŢĂRANILOR DE LA 1907

Pricipala cauză a constituit-o lipsa de pământ a ţăranilor, efectele împroprietăririi de la 1864-1865 diminuându-se prin fărămiţarea în loturi din ce în ce mai mici.

Pământul din această zonă este fără mare productivitate, în special pentru creşterea animalelor. Vechii clăcaşi în 1864 populau mai ales satele Biceştii de Jos şi Lăstuni dar li se alăturau o pătură numeroasă de moşneni săraci.

Aceştia lucrau la propietarii Damieni şi Petrescu în Lăstuni şi Poenita sau la Iancu Niculescu.

Din 1905 se făcuse însă o fabrică de cherestea la Dumitreştii de Sus, se facuse cale ferată până la Rm. Sărat precum şi pe Valea Motnăului şi începuse exploatarea forestieră.. Mulţi lucrau acum la tăierea, transportul şi prelucrarea lemnului.

Astfel “tapinarii” de la Motnău încep răscoala pornind dinspre Lăstuni, devastează conacele Damienilor şi pe cele ale lui G. Mateescu, dupa care îşi continuă drumul spre centrul comunei Dumitreşti.

Când au ajuns în centru au apărut şi călăraşii chemaţi probabil de la Rm. Sărat.

Oamenii au fugit neînregistrându-se morţi sau răniţi.

Armata ramane în Dumitreştii de Sus la Fabrica de cherestea.

Au fost arestaţi iniţial 21 de răsculaţi din care 6 sunt puşi sub acuzare şi trimişi în judecată prin ordonanţa nr. 48 din 2 iulie 1907 către Curtea de Apel Galaţi. Cei 6 răsculaţi de la Dumitreşti sunt acuzaţi de devastarea conacurilor moşierilor Damian de la Lăstuni şi G, Mateescu de la Poeniţa, paguba fiind evaluată la 13000 lei pentru maşini, vin, casa mobile[3]

Aurel Bizadea afirmă în lucrarea sa că în zona fabricii Grimm-Dorfel erau doi oameni din localitatea Jitia care au fost împuşcaţi de armată deşi nu au participat la răscoală. În sprijinul acestei afirmaţii este citată o “Jalba o locuitorilor comunei Jitia, Plasa Dumitresti”

PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

Ocupaţia germană la Dumitreşti a durat doi ani până în toamna anului 1918, spun vârstnicii comunei.

Germanii au lăsat aici o grupă mica de oameni sub comanda unu subofiţer cu sarcini poliţieneşti şi administrative. Au luat clopotele de la ambele biserici pentru a le transforma în gloanţe şi obuze precum şi cazanele de ţuică din aramă. Spitalul a fost transformat într-unul militar. În zona curţii boiereşti au făcut un lagăr de prizonieri unde au murit foarte mulţi în foamete şi mizerie..

Când s-au săpat fundaţiile pentru clădirile ocolului silvic din apropiere s-au găsit gropi comune cu oseminte ale foştilor prizonieri.

Nefiind departe de spatele frontului de la Mărăşeşti erau aici cantonate trupe de refacere sau în trecere spre front.

Pentru a-şi feri soldaţii de contaminarea cu tifos exantematic prin păduchii de la gazdele pe unde erau aceştia cazaţi, au strâns din sat căzile de răcire de la cazanele de ţuica şi au improvizat nişte căzi de baie în care obligau sătenii să se spele. Baia era improvizată în zona bisericii din Biceştii de Sus.

După ce evacuaseră şcoala din clădirile ei, obligând-o să funcţioneze în camere improvizate în sat, germanii se interesau totuţi de frecvenţa copiilor[4].

Tabelele întocmite după război consemnează un număr de 168 de dumitreşteni căzuţi pe front printre care învăţătorul ofiţer de rezervă Dumitru Dumitrescu, decorat post–mortem cu ordinul “Coroana României cu spade şi gradul de cavaler şi un alt Dumitrescu Jean , sublocotenent”.

În amintirea lor şcoloile din comuna le-au purtat o vreme numele; cea de băieţi “Dumitru Dumitrescu” şi cea de fete “Jean Dumitrescu”

După un timp însă numele lor au fost uitate şi şcolile şi-au schimbat antetele şi ştampilele[5].

Primului război mondial i-au căzut victime un număr de 168 de suflete. În amintirea lor a fost ridicată la Poeniţa o cruce gigantică spre amintirea veşnică.

AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Dumitreştiul nu a fost câmp de bătălie în al doilea război mondial, atat românii cat şi germanii deplasându-se în afara zonei deluroase a Subcarpaţilor, fie pe şoseaua naţională Buzău-Rm.Sărat-Focşani, fie pe calea ferată.

Începând din 1939 au început să sosească ordine pentru mobilizare, lacrimi, plânsete şi plecarea la razboi.

După “întoarcerea armelor” de la 23 august 1944 o parte din nemţi, răzleţi au trecut prin Dumitreşti îndreptandu-se spre munţi în intenţia lor de a trece Carpaţii.

La cateva zile de la trecerea germanilor au venit şi ruşii mult mai prost îmbrăcaţi, murdari şi mai dezordonaţi decât germanii.

Ruşii au luat în drumul lor autoturismul "Ford” al boierului Zamfirescu cât li autobuzul lui Gică Roşculet care făcea curse pe ruta Dumitreşti - Rm Sărat, precum şi foarte multe cărute. Nu s-a mai întors nimic înapoi.

Nu se ştie exact numprul celor care au murit în al doilea război mondial cu toate ca s-au întocmit tabele la primărie şi pomelnice la biserici fiind consemnaţi atât morţii de la Campania din răsărit cât şi cei din a doua parte a războiului căzuţi în apus până la capitularea Germaniei în 1945. După un timp de la instalarea la putere a comuniştilor cei căzuti pe frontul de răsărit au fost scoşi de pe liste.

La biserica Sf. Dumitru se află un tabel nominal pe care sunt consemnaţi 90 de eroi din parohia resespectivă. Din parohia Lăstuni s-au consemnat un număr de 67 de eroi, din parohia Sf.Nicolae 59. Rezultă ca peste 200 de persoane cu aproximaţie au căzut victime din Dumitreşti celui de-al doilea război mondial.

REZISTENŢA FAŢĂ DE REGIMUL COMUNIST

După 1950 au fost lichidate ultimile proprietăţi boiereşti prin confiscarea şi transformarea lor în ferme de stat I.A.S.

Aşa s-a întâmplat cu restul moşiei lui Alexandru Zamfirescu din Biceşti de Jos, cu proprietăţile familiei Butu de la Dumitreşti de Sus şi Chiojdeni.

Oameni ca George Dumitrescu-învăţător, Costică Capritopol- funcţionar la primărie, Alexandru Dănulescu- învăţător, devin duşmani ai regimului, sunt arestaţi şi duşi nimeni nu ştie unde şi mor în închisorile comuniste.

Colonelul Strâmbei acuzat de complot împotriva statului a fost executat iar alţii, chiar dacă nu au realizat nici o acţiune , sunt condamnaţi la ani grei de temniţă.

Printre aceştia se numără Gheorghe Militaru- învăţător, Ionel Militaru, Nelu Bucureşteanu, Răduţă Cucu.

Dintre numele ce terorizau Dumitreştiul în acea vreme poate fi amintit Ichimescu, ofiţer de miliţie din Râmnicul Sărat. Printre alte nedreptăţi comuniste, salbele şi monedele de aur deţinute de cetăţeni trebuiau predate. Din această pricină unii au ajuns la închisoare precum Preotul Gheorghe Popescu sau Manolache Strâmbei.


[1] ENACHE CALOTĂ (2007), Interviu

[2] GIURCĂ NICOLAE (2007), Interviu.

[3] BIZADEA AUREL, Răscoala ţăranilor din 1907 pe cursul superior al râului Rm. Sărat, (Lucrare de grad), 1991.

[4] GIURCĂ NICOLAE (2002) , Şcoala din Dumitreşti, Editura Zedax, Focşani, pag. 15.

[5] GIURCĂ NICOLAE (2002) , Şcoala din Dumitreşti, Editura Zedax, Focşani, pag. 14.

Accesări: 1885