Ocupații

Dintre ocupațiile tradiționale ale acestei zone menționăm agricultura și exploatarea/prelucrarea lemnului. Astfel cea mai mare parte din teritoriul comunei Dumitrești este ocupat de păduri. De asemenea o mare parte a teritoriului este ocupată de pășuni și fânețe pe seama cărora se cresc un număr mare de animale, în special bovine și ovine.

Datorită pășunatului excesiv și suprafețelor în pantă multe din terenuri prezintă un grad de degradare accentuat. O mare parte din suprafața comunei era acoperită în trecut cu păduri, fapt demonstrat de tipurile de soluri prezente în cadrul comunei. Ea a fost însă defrișată pe mari suprafețe, iar materialul lemnos prelucrat la fabrica de cherestea din Dumitreștii de Sus. Această fabrică a fost bombardată în timpul primului război mondial de către români pentru a nu cădea în mâinile nemților. Fabrica era deservită de o cale ferată tip mocănița, din zona de exploatare de pe valea Motnăului. După ce era prelucrat, lemnul era încărcat în vagoane și transportat pe același tip de cale ferată, pe valea râului Râmnic, până în gara din Râmnicul Sărat de unde lua diferite destinații.

Exploatarea și prelucrarea lemnului este deci o veche ocupație a oamenilor din comună. În perioada comunistă lemnul din zona Motnău era exploatat pentru a deservi Combinatul de Prelucrare a Lemnului Gugești.

Tot în perioada comunistă funcționau la Dumitrești o fabrică de confecționat mănuși din materiale textile și o alta de confecționat țesături pe bază de azbest, material rezistent la temperaturi mari și incendii.

De asemenea funcționa o Întreprindere de Legume și Fructe (ILF) unde se achiziționau de la locuitorii din zonă fructele și legumele ce erau prelucrate și conservate, după care luau diverse destinații, în mare parte peste granițele țării.

Una din vechile meserii tradiționale dumitreștene era confecționatul butoaielor din lemn folosite la stocarea vinurilor și a țuicii. Podgoriile și zonele viticole se găseau în apropierea comunei Dumitrești fapt pentru care butoaiele aveau mare căutare. Și în prezent multe familii au păstrat numele „Dogaru”.

Localnicii erau meșteri dibaci în ridicatul caselor, fiind solicitați nu numai aici, ci și în comunele din jur, până în cele din câmpie chiar. Dovadă a dibăciei acestora stau în primul rând bisericile din Dumitreștii de Jos și Biceștii de Sus ridicate între 1898 și respectiv 1933 - 1944 de dibaci meșteri locali precum Costică A. Strănilescu, „Maistru dulgher”, Stanciu Mihălcica și Ion Vulpoi la biserica veche și Stan Calotă la cea recentă.

De asemenea mărturii stau și bisericile ridicate în satele de la Biceștii de Sus în 1850 și Lăstuni în 1866.

De asemenea în comună au venit dinspre sud pietrari, mozaicari sau zidari care au adus meseria cu ei. Un așa-numit „Moș Petre” a făcut în 1935 - 1938 un trotuar din piatră de râu pe tot centrul comunei. Șanțul ce mărginea drumul era pavat și el. Înainte de asfaltarea șoselei din 1980, acest pavaj a fost primul factor ce deosebea Dumitreștiul de comunele din jur, dându-i un aspect de târg.

Erau de asemenea , în perioada interbelică trei ateliere de croitorie în centrul comunei, ateliere având vitrina la stradă. Meșterul avea întotdeauna pe lângă el ucenici care învățau și practicau meseria alături de el.

Cizmarii erau și mai mulți, existând chiar două ateliere cu câte 5-6 lucrători care făceau marfă de gata.

Cojocari, ce făceau cojoace și căciuli, argăseau pieile, au fost și încă mai sunt în comună.

Fierari, potcovari ce confecționau potcoave, topoare, securi, cuțite sau căruțe erau mai ales din rândul rromilor.

Morăritul, este o ocupație veche la Dumitrești, favorizată de apa curgătoare a râului Râmnicul Sărat. Înainte, singurul mod de a obține făina și mălaiul era moara de apă sau de vânt și râșnițele acționate de mână.

Au existat mori de-a lungul râului Râmnic și a Motnăului și pive pentru bătutul stofei țesute în casa-dimia

La acestea veneau să macine și locuitorii din zona de podgorie, deoarece acolo nu erau ape curgătoare, deci nici mori. Morile erau făcute de localnici și aveau o construcție simpla: o roată mare de lemn cu cupe în care cădea apă, greutatea cupelor plină învârtind roata .

Morile nu erau așezate chiar pe firul apei, ci era construit un iaz care aducea apă pe un teren paralel cu gârla.

Măcelăriile - erau în număr de 4-5 în perioada interbelică, în centrul comunei. Erau aprovizionate cu carne de oaie, porc și chiar curcan, mai puține cu carne de vită. În prezent această ocupație lipsește comunei.

Accesări: 1456